De-a lungul anilor, în jur de zece mine sau oraşe întemeiate ca urmare a activităţii miniere au ajuns pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentative pentru epoca medievală şi modernă, numai una dintre ele datând din epocă romană: Las Medulas. Sursa: Arhitect Lorin Niculae

Însă mina din Spania nu seamănă cu cea de la Roşia Montană, situaţie ce lasă drumul deschis pentru o eventuală înscriere a sitului de la Alburnus Maior pe lista UNESCO.

“Las Medulas sunt singurele mine romane clasate pe lista UNESCO. Dar este vorba de două tehnologii de extragere a aurului total diferite, plecând de la tipul de depozit geologic, de zăcământ aurifer”, explică Horia Ciugudean, conferenţiar doctor la Facultatea de Istorie şi Patrimoniu de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

În timp ce în Spania depunerile aurifere erau aluvionare, la Roşia Montană existau filoane aurifere în roca solidă a muntelui.

“În Las Medulas este vorba despre paiete de aur depuse în straturi aluvionare - pietriş, nisip - care au fost exploatate de romani prin tehnica numită în latină “ruina montium”. Ea presupunea captarea în nişte bazine a unor cantităţi foarte mari de apă şi apoi canalizarea acestei ape spre zona cu zăcământul respectiv, în aşa fel încât apa, prin canale, rupea, eroda şi dărâma depunerea”, explică cercetătorul.

Roşia Montană, vârful tehnicii miniere antice

Aşadar, galeriile din minele romane din Spania nu sunt galerii săpate de minerii antici pentru a extrage aur, ci pentru a conduce apa spre pereţii care se prăbuşeau sub puterea ei.

“Din punctul de vedere al lucrărilor miniere, al tehnicii, Roşia Montană reprezintă vârful tehnologiei miniere antice, pentru că aici a fost vorba de a ataca filoane aflate în rocă dură, vulcanică, şi a le extrage prin săparea unor