Tranzacţiile de pe acest segment, cele mai afectate anul trecut, dau semne de dezgheţ încă din primele luni ale lui 2010. Numărul tranzacţiilor cu terenuri creşte vizibil. Cumpărătorii sunt, de regulă, persoane fizice atrase de chilipiruri şi caută proprietari presaţi de nevoia de bani.
Începutul lui 2010, comparativ cu anul precedent, e caracterizat de o creştere a cererilor pentru terenuri, potrivit agenţilor imobiliari. Negocierile durează foarte mult însă. Abordarea pieţei e încă una de precauţie, dar au apărut şi elemente de optimism.
„Un număr important de proprietari care au investit în mai multe terenuri şi care acum au nevoie de lichidităţi, fie pentru continuarea altor proiecte, fie pentru stingerea de creanţe bancare, au decis să poziţioneze una dintre prorietăţi în concordanţă cu cererea actuală din piaţă pentru o vânzare rapidă", declară Mădălina Manoilă, broker la RE/MAX Magnum.
Infrastructura, criteriu de selecţie
Cu toate că tranzacţiile încep să se finalizeze, nu toate preţurile sunt echilibrate. „În continuare găsim oferte de terenuri cu preţuri total nerealiste, în condiţiile în care valoarea de vânzare este justificată doar de posibilitatea realizării unui proiect", spune Mihai Stan, director general al portalului imobiliar topestate.ro.
El crede că zonele care se caută sunt în primul rând cele cu terenuri extravilane ce se pretează uşor la agricultură.În general, sunt căutate terenurile din zone rezidenţiale cu suprafeţe cuprinse între 400 şi 1.000 de metri pătraţi, cu utilităţi. Infrastructura este un criteriu important de selecţie. „Investitorii în terenuri aşteaptă acum oportunităţi excepţionale. Practic, ei vânează proprietari care au nevoie urgentă de cash, pentru că au rate de plătit legate de terenul în cauză", adaugă Manoilă. Bucureştiul şi împrejurimile continuă să fie de departe zona cu cele mai multe tranza