Mimi este numele de alint al Margaretei, nepoţica unor prieteni. Are aproape cinci anişori şi iubeşte animalele, ca oricare copil: ştie că trebuie hrănite, îngrijite, adăpostite şi mângâiate. "Animalele" sunt aşadar, în primul rând, cele de pe lângă casa omului, mai ales câinele şi pisica.

Despre cele sălbatice ştie puţine lucruri, aşa cum , de altfel, ştiu toţi oamenii mari: că se află undeva în păduri, că multe sunt "în Africa, în junglă", că se fac filme şi "atlase" despre ele şi că sunt "interesante". Cu acestea din urmă omul nu are cine ştie ce treabă, în afara pomenitelor filme şi cărţi. Nu trebuiesc hrănite, îngrijite, adăpostite, cât despre mângâierea lor nici nu poate fi vorba, ele fiind, pe lângă "interesante", şi foarte "periculoase".

Mimi e drăgălaşă nevoie mare, sfătoasă cât încape şi e mâncăcioasă. Drept care este şi cam durdulie, dar asta e o altă poveste ce îşi poartă firul spre convingerile despre sănătate ale celor mari. Ceea ce nu e cazul şi intenţia mea acum. Pofticioasă fiind, fetiţa înfulecă cu senină dăruire "şunculiţă", "puiuţ", "sălămel", ba chiar şi mititeii au început să îi placă de când a mâncat dintr-aceştia, pe săturate, la "Raliul off road al Bucovinei".

Fiindcă, dacă nu aţi ştiut, Mimi este odrasla unei pasionate familii de off-road-eri: mama, susţinătoare cu inima a "aventurii în natură", nelipsită de pe scaunul copilotului, iar tatăl , faimos promotor şi practicant regional al amintitului pseudosport. E drept, nu e un promotor din categoria snobilor avuţi pentru care automobilul "tare" este un blazon.

E om muncitor, pornit "de jos", cu atelier mecanic, priceput la toate măruntaiele maşinilor, de la binevoitorul Tico la coloşii 4x4, cei asemănători unor agresive lăcuste pe roţi. Îşi face meseria cu convingere, iar pasiunea sa pentru off-road are exact doza de inocenţa şi inconştienţ