Regizorul maghiar Gabor Kalomista, cel care a pus pe peliculă viaţa şi moartea handbalistului Marian Cozma, spune că legea şi comunitatea din Ungaria răspund moral de uciderea sportivului. În urma lui „Păsărilă“, cum era poreclit, au rămas o cruce de doi metri şi 11 centimetri în Cimitirul Pipera, un bust în faţa Sălii MKB Veszprém Arena şi un film de 90 de minute.
Filmul se numeşte „O ţară înjunghiată în inimă". În România a fost tradus „Două ţări înjunghiate în inimă" - făcând trimitere la cele două naţiuni vecine care, în ziua morţii lui Marian, s-au conectat la acelaşi cord.
Regizorul Gabor Kalomista vorbeşte despre cum s-a plâns pe platourile de filmare. Şi despre ce s-a schimbat între români şi maghiari după moartea lui Marian.
„Adevărul": Cum aţi decis să faceţi documentarul despre Marian Cozma? La cât timp după crimă?
Gabor Kalomista: La o zi. Într-o dimineaţă, devreme, înainte să plec la Festivalul de Film de la Berlin, m-a sunat un prieten şi mi-a dat vestea că Marian a fost ucis.
M-am hotărât să fac documentarul chiar în timpul festivalului. Atunci, văzând filme după filme, mi-am dat seama că trebuia să spun povestea morţii lui Marian, că trebuia să ajungă la un public din ce în ce mai larg. Eram revoltat că în Ungaria s-a putut întâmpla, în anul 2009, o crimă atât de brutală. Şi, ca producător de film, ca regizor, aveam o singură unealtă să pot face ceva: camera de filmat.
Ce v-a făcut să fiţi aşa de ferm cu decizia?
Am fost un suporter îndârjit al echipei Veszprém timp de 25 de ani. Iubesc această echipă de handbal. Eram şi încă sunt foarte bun prieten cu managementul şi cu mulţi dintre jucători. În plus, îl cunoşteam pe Marian. Ştiam că e un om bun, că n-ar fi putut face ceva ca alţii să-i dorească moartea, să-şi dorească să-l vadă înjunghiat.
Aţi mai fi făcut docume
