Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Primii irlandezi care fac ocolul Pământului (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, duminică 21 februarie 2010 ·

Fearghal (29 de ani) şi Simon (28 de ani) au plecat din Irlanda în noiembrie 2008, au trecut prin America de Sud, Asia, iar în luna mai se întorc acasă, la Dublin; cei doi tineri au ajuns sâmbătă în ţara noastră.

VEDEŢI AICI MAI MULTE POZE CU CEI DOI IRLANDEZI!

De mai bine de un an casa lor e întreaga lume. Şi-au lăsat familiile şi iubitele la Dublin. Sunt doi tineri obişnuiţi, au două biciclete, corturi, telefoane, laptop şi un dispozitiv prin intermediul căruia pot fi detectaţi de satelit. Exuberanţă, curaj şi rezistenţă. Ferg şi Si, căci aşa-şi spun unul altuia, sunt prieteni de când se ştiu şi au aceeaşi dragoste: natura. Acum mai bine de patru ani, într-o noapte ploioasă, la Dublin, au decis să-şi împlinească visul pe care-l aveau din copilărie - să facă împreună înconjurul lumii. Aşa că au pus la cale planul de bătaie. Au stabilit itinerariul pas cu pas şi s-au antrenat apoi în Egipt, unde au mers 1.000 de kilometri cu bicicleta. Au plecat de acasă la 1 noiembrie 2008 în aventura vieţii lor. Au străbatut Franţa, Spania, apoi au zburat spre America Latină. Au punctat în itinerariul lor Uruguay, Argentina, Bolivia, Peru, Ecuador, după care s-au îndreptat spre Asia. Au ajuns în China, Kazahstan, Kirghistan, Uzbekistan, Turkmenistan, Iran, Armenia, Georgia, Turcia, Bulgaria. Sâmbătă dimineaţa au ajuns la Vama Veche. România i-a primit cu braţele deschise. Sunt vorbareţi, zâmbesc încontinuu. Nu vor intra în Cartea Recordurilor, dar vor să fie primii irlandezi care fac înconjurul lumii pe bicicletă. E cel mai plăcut mod de a călători, spun ei. „Pe bicicletă poţi să vezi lumea altfel, să trăieşti experienţe de tot felul. E altceva“, sunt de parere Fearghal şi Simon. Pe biciclete au montate panouri solare în miniatură, iar energia o folosesc pentru laptop şi telefoane. Au şi cameră video, aparat care purifică apa, sac de dormit, cort, vase pentru gătit. Ci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum 40 minute
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum o ora
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum 29 minute
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Ziua Mondială a Rinichiului: Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Wall-Street.ro acum 59 minute
București, 13 martie 2025 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie face un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al

VIDEO Percheziţii la Botoşani într-un dosar ce vizează infracțiuni săvârşite de mercenarii lui Potra

Botosani News acum 2 ore
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adres

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°