Sa-l plimbi pe Geoană încă doi ani şi jumătate pe la mitinguri şi la televizor, în speranţa că va aduna voturi pentru colegi la locale şi parlamentare, sau că măcar va face o opoziţie coerentă actualei guvernări, nu mai era oricum o afacere. Aşa că bun venit, Ponta! Faţa nouă care să ia locul calului mort era necesară.

Spre deosebire de Geoană, care a avut mereu imaginea unuia tras de sfori (şi pe sfoara) de cîte cineva, şi a cărui prestaţie părea să depindă mereu de conjuncturi, Ponta este, aşa cum îl percep eu, cel puţin, un asset în sine: are idei proprii, construieşte enunţuri clare, de pe urma cărora poţi rămîne cu ceva, e mai extrovertit ca mereu alunecosul Geoană (ăsta este un dat natural pe care Ponta ar putea încerca să-l ascundă, în viitor, tocmai de dragul menţinerii unui status quo în partid, la nevoie, dar deocamdată e o trăsătură care îl serveşte).

Lăsînd la o parte:

1. modelul Adrian Năstase (mentorul declarat) de uşoară aroganţă şi control;

2. probabilitatea să urmeze în multe privinţe modelul Geoană de tolerat şi împăcat diversele tabere, de dragul menţinerii poziţiei proprii dar şi a unei coerenţe a partidului;

3. uşoara marginalizare a lui Vanghelie (de care conducerea are în continuare nevoie, în ciuda apelurilor la combaterea manelizării, doar că primarului de la 5 nu i se va mai da atîta nas ca în trecut),

alegerea lui Ponta implică un set de provocări:

- Tocmai pentru că e o faţă relativ nouă, pentru că are discurs propriu şi mai ales pentru că e tînăr, cred că va antrena o uşoară repoziţionare de electorat-ţintă. Rolul lui Iliescu sau al unor figuri mai vechi ale partidului va fi în continuare important în zonele rurale, dar mă îndoiesc că Ponta “va trece sticla” în astfel de medii, unde tinereţea şi aerul european nu sînt la foarte mare preţ. Ar fi o şansă pentru social-democraţi să atace, aşa cum preti