Un tânăr a fost surprins de avalanşă sâmbătă în jurul amiezii, în zona cascadei Bâlea. După ce căutările au fost sistate pe timpul nopţii, salvamontişti, jandarmi şi colegii tânărului împreună cu patru câini de la Centrul Chinologic Sibiu au reluat căutările în această dimineaţă.
UPDATE (duminică dimineaţa): Peste 30 de persoane şi patru câini specializaţi în depistarea cadavrelor şi a oamenilor prinşi sub avalanşe sunt angrenaţi în acest moment în găsirea tânărului salvamontist din Râşnov.
UPDATE (sâmbătă seara): După mai bine de șase ore, salvanontiștii sibieni ajutați de polițiști cu câini de serviciu au sistat căutările în jurul orei 18. acestea vor fi reluate dimineață la ora 8, dar șansele ca tânărul să mai fie în viață sunt foarte mici.
Tânărul, salvamontist de loc din Râșnov era cu alți patru prieteni şi schia într-o zonă foarte periculoasă, unde au loc mereu avalanşe. Cu toții au urcat sâmbătă dimineață la Bălea Lac cu telecabina, ca să coboare pe schiuri. Pe un scoc, zăpada a luat-o la vale cu unul dintre ei. "Noi am anunţat toată săptămâna că riscul de avalanşă este crescut, gradul patru. Nu aveau ce căuta acolo să schieze. Facem tot ce putem să îl găsim" a declarat pentru Adevărul de Seară şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.
Alertaţi de prietenii schiorului, primii salvamontişti care au intervenit au plecat de la Bâlea Lac cu telecabina, fiind coborâţi în zona avalanşei cu frânghii, deoarece există pericolul unei noi avalanşe şi astfel au şi ajuns rapid.La Bâlea este o vreme primăvăratică, cu soare, iar zăpada s-a inmuiat.
Dealtfel, din cauza vremii au fost amânate şi concursurile care trebuiau să aibă loc weekend-ul acesta la Bâlea Lac. "Noi am amânat concursurile că e moale zăpada. Acum iar avem reclamă negativă. Lumea nu înţelege când nu are voie undeva, degeaba le spui că e periculos. Sperăm să fie salvat baiatul a