«Majoritatea bărbaţilor, puşi faţă-n faţă cu o ziaristă drăguţă, îşi dau drumul la gură».
Nick Naylor, personajul principal al romanului satiric „Fumatul strict permis" de Christopher Buckley, e purtătorul de cuvânt al Academiei pentru Studiul Tutunului din America. Sub denumirea asta înşelătoare se ascunde o instituţie de Relaţii Publice a industriei ţigărilor. După o emisiune la Oprah, întors la birou, secretara îi spune că l-a căutat Heather Haloway de la „Washington Moon".
În acest excelent roman satiric, radiografie atroce a realităţilor americane în materie de presă, PR, lobby, interese comerciale, ONG-uri manipulate şi ONG-uri finanţate, Nick Naylor nu e singurul care se ocupă cu promovarea imaginii publice a unei industrii detestate. La restaurantul Mod Squard, prescurtarea de la Merchants of Death (Negustorii Morţii), Nick Naylor se întâlneşte cu Bobby Jay, purtătorul de cuvânt al Societăţii pentru Promovarea Armelor de Foc, şi Polly Bailey, reprezentanta Asociaţiei Naţionale pentru Băuturi Alcoolice. La întâlnirea care urmează solicitării de interviu, Nick Naylor li se adresează astfel celor doi:
„- Auziţi, o cunoaşte vreunul dintre voi pe o tipă Heather Halloway, care lucrează la «Moon»? Vrea să scrie un articol despre mine".
Dialogul e de o rară suculenţă:
„- Heather Holloway? A, da, spuse Bobby Jay. Faţă de irlandeză cu păr roşcat, ochi mari, verzi, un ten superb. Şi nişte ţâţe de mare clasă.
- Ţâţe? repetă Polly. Ce importanţă au ţâţele?
- Hm, făcu Bobby Jay cu gura plină. Balcoanele de talie mondială la o ziaristă care face un interviu cu un exemplar mascul au o mare importanţă, crede-mă".
Ca un tip cu experienţă în materie de presă, purtătorul de cuvânt al Armelor de Foc îi dă lui Nick Naylor acest sfat:
„- Ai grijă, spuse Bobby Jay. Prefă-te că vorbeşti cu o pocitură bătrână şi botoas
