Standul ţării noastre nu a reuşit să impresioneze la târgul anual de turism de la Milano. Ieri s-a încheiat la Milano „Bursa Internaţională de Turism 2010“ (BIT), la care a participat şi România. BIT este cel mai mare târg de turism din Europa.
BIT 2010 a fost ceea ce toată lumea aştepta. O vitrină grandioasă a turismului mondial cu nu mai puţin de 140 de ţări care şi-au prezentat atracţiile. Au fost prezenţi aproximativ 5.000 de expozanţi, distribuiţi în opt pavilioane imense. Numărul vizitatorilor de anul trecut a fost de 150.000.
Mai citeşte şi:
VIDEO Bulgarii ne dau clasă şi la capitolul schi
Prezenţa României nu s-a mai bucurat de aceeaşi mediatizare ca anul trecut, asta şi pentru că ministrul Turismului, Elena Udrea, nu a mai venit. Chiar şi standul a fost organizat într-o linie mult mai simplă faţă de anul trecut.
Pe lângă biroul central, de unde curioşii pot afla ce poate fi vizitat în România, standul ţării noastre a fost înconjurat de mese la care agenţii de turism sau firme de transport şi-au prezentat oferta. Nu au lipsit nici în acest an „veşnicele" ouă încondeiate.
Cum e „capra" vecinului?
Grecia, Franţa şi Germania s-au prezentat cu standuri în care accentul a fost pus pe specificul regional al diferitelor zone ale acestor ţări. Remarcabilă prezentarea făcută de belgieni regiunii Fiandra.
Ei au ales ca simbol bicicleta, iar toate traseele pe care le-au prezentat se pot face pe două roţi. Israelul a adus un „om-portocal", care după câteva minute de inactivitate se mişca brusc şi saluta trecătorii. Atenţia vizitatorilor a fost atrasă şi de camionul special dotat pentru safari, adus de australieni.
„Ţara noastră nu este pusă în valoare"
„Omul-portocal“ a atras atenţia asupra standului Israelului
Opiniile despre standul României sunt împărţite. Cr