La mijlocul anului 2000, când numele lui Victor Ponta prindea pentru prima oară paginile ziarelor centrale, nimeni nu putea anticipa ascensiunea fulminantă a procurorului ajuns astăzi preşedintele Partidului Social Democrat. Sursa: Mediafax
1 /.
Ultimul deceniu din cariera publică a lui Victor Ponta descrie, cu metodă, reţeta succesului: rechizitorii în cazuri care au făcut epocă, o activitate cuminte la şefia Corpului de Control al Guvernului, declaraţii tari lansate din spatele “titanului” Adrian Năstase şi, după 2005, câteva replieri tactice menite să asigure supravieţuirea.
Povestea aceasta poate începe aşa, deşi rădăcinile ei sunt de găsit mult mai în spate: în august 2000, procurorii Victor Ponta şi Doru Dobocan zburau spre Israel, forţând extrădarea Ioanei Maria Vlas în dosarul FNI. N-au obţinut, la vremea respectivă, decât promisiuni subţiri din partea autorităţilor evreieşti, plus o reputaţie solidă în procesul construirii propriei imagini.
Victor Ponta era un tânăr de 28 de ani cu ambiţii statornice şi portofoliu consistent – întocmise celebrele rechizitorii din cazurile “Megapower” (afacerea pusă pe picioare în 1990, în perioada guvernării Petre Roman, soldată cu fraudarea statului român cu 15 milioane de dolari) şi “Fatih Keser” (personajul central al uneia dintre cele mai mari rambursări ilegale de TVA din istoria postdecembristă).
Arestarea bodyguardului lui Iliescu, detaliu în CV-ul lui Ponta
Intrat în vizorul lui Adrian Năstase, Ponta era numit în aprilie 2001 la şefia Corpului de Control al Guvernului, o instituţie măcinată de scandaluri şi de lipsa de rezultate. La doar 29 de ani, actualul preşedinte PSD avea predecesori celebri: Ioan Honcescu, Valerian Stan, Gheorghe Mocuţă sau Ovidiu Grecea.
“Victor Ponta s-a aşezat pe scaunul electric”, scria la vremea respectivă “Eve
