Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, de la campion de raliuri, la şef de partid

Publicat in rfi, duminică 21 februarie 2010 ·

Victor Ponta şi-a început cariera politică în timpul Guvernului condus de Adrian Năstase. De altfel, fostul premier este cel care l-a propulsat pe noul preşedinte al PSD în politică, atunci când l-a numit şef al Corpului de Control al Guvernului. Victor Ponta, "micul Titulescu", aşa cum a fost el numit în glumă de mentorul său a fost pe rând, procuror, secretar de stat şi ministru.

Victor Ponta şi-a început cariera politică în timpul Guvernului condus de Adrian Năstase. De altfel, fostul premier este cel care l-a propulsat pe noul preşedinte al PSD în politică, atunci când l-a numit şef al Corpului de Control al Guvernului.

Victor Ponta, "micul Titulescu", aşa cum a fost el numit în glumă de mentorul său a fost pe rând, procuror, secretar de stat şi ministru.

Ponta s-a născut pe 20 septembrie 1972, în Bucureşti, are doi copii şi se află la a doua căsătorie. El este soţul euro-deputatului PSD Daciana Sârbu, fiica social-democratului Ilie Sârbu.

Victor Ponta a terminat Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. Ulterior, a devenit doctor în Drept Penal Internaţional.

Din 1998 până în 2002, Ponta a fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Din octombrie 2002 este lector universitar la catedra de Drept Penal a Universităţii Româno-Americane.

În noiembrie 2002 este ales preşedinte al Tineretului Social Democrat. Ponta a fost deputat PSD de Gorj şi secretar al Biroului Permanent din Camera Deputaţilor, ulterior ministru delegat pentru acquis-ul comunitar.

În timpul Guvernului PDL-PSD a fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul. A fost apoi purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale a lui Mircea Geoană.

În alt plan, Ponta a fost în 1989 campion naţional de juniori la Baschet, la Steaua Bucureşti şi campion naţional de raliuri, la Cupa Dacia Ursus, în echipaj cu Edwin Keleti.

Victor Ponta s-a

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 41 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°