Am răsfoit (din nou), zilele trecute, aproape toate subiectele de la proba de competenţe de comunicare în limba română: un bazar de texte şi de autori, de la Aurel Scorobete, Carmen Muşat, până la Liviu Antonesei şi Daniela Zeca. Temele de discurs argumentativ sunt ori de strictă actualitate (“Exprimă-ţi opinia despre superstiţii”J) ori sofisticate şi preţioase, unele perfect absurde (“Exprimă-ţi opinia despre originea poporului român” ). S-au strecurat şi câteva texte complicate, de strictă specialitate, de la care (semi-) absolventul trebuia să construiască un discurs care ar fi pus în dificultate adulţi cu un nivel decent de inteligenţă: “De ce este considerat post-modernismul anti-modernism?”. Întrebarea pornea de la un text de Carmen Muşat. Curat ghinion pentru candidat!
Dincolo de toate astea, se impun câteva obsevaţii mai generale: · Mai mult de o treime sunt texte publicistice, textele literare trecând în minoritate, la fel ca şi cele de strictă specialitate. Impresia cu care am rămas este că pregătim absolventul pentru a fi un consumator de media, însă nu neapărat un consumator raţional, activ, selectiv; ideea de consumator raţional apare în schimb în texte mediocre care induc veşnicul clişeu conform căruia produsele media sunt facile, manipulatoare, demonice etc. În felul ăsta nu se poate face lobby pentru consumul raţional şi echilibrat de media, ci ne întoarcem la vechiul conflict între cultura înaltă, nobilă şi surogatele de consum popular. Rămânem pe poziţii de conflict şcoală vs. societate, media: temele şcolii sunt atemporale, înalte, valoroase, temele societăţii fiind efemere şi minore. (“Rolul oamenilor de cultură în societate”, “Conştiinţa naţională în formarea oamenilor politici” vs. “Rolul banilor în societatea contemporană” – aici s-au lansat tirade furibunde împotriva banilor, pe calapodul “banii nu aduc fericirea” etc.) · O bună p
