Romania a fost in ultimii trei ani cea mai importanta tinta de investitii din regiune pentru companiile de dezvoltare imobiliara, care au atacat piata cu 33 de centre comerciale noi, in urma unor investitii de aproximativ 2,5 miliarde de euro, arata o analiza a Ziarului Financiar.
Cu alte cuvinte, in medie, la fiecare cinci saptamani a fost inaugurat cate un nou centru comercial, fie in Capitala, fie in marile orase precum Cluj sau Constanta, dar si in localitati mai mici, precum Piatra-Neamt, Buzau sau Alba Iulia.
Pana la explozia din perioada 2007-2009 pe piata locala functionau doar zece centre comerciale.
Acum proprietarii de malluri incaseaza anual chirii de circa 200 de mil. euro si, alaturi de retaileri, se lupta pentru o cota cat mai buna din piata bunurilor de larg consum (food, non-food si imbracaminte) de peste 30 de miliarde de euro.
"Nici nu mi-am dat seama ca au fost atat de multe construite in acesti ani. Ce pot sa va spun este ca pe langa aceste 40 de malluri, in urmatorii cinci-sapte ani vor fi construite alte patruzeci. Nici in Bucuresti nu sunt suficient de multe, uitandu-ma la alte capitale din regiune. Un an si jumatate, doi, va fi mai greu, dar apoi vor incepe companiile din nou sa dezvolte", apreciaza Reuven Havar, directorul companiei AFI Europe, proprietarul celui mai mare centru comercial din Romania, Cotroceni Park.
Luand in calcul proiectele in constructie, dar mai ales terenurile cumparate pentru noi proiecte, pariul lui Havar ar putea fi unul castigator. Nu toti proprietarii de malluri au avut insa succes, astfel ca in timp ce turcii de la Anchor au reusit sa isi scoata banii deoarece au fost primii, alte proiecte merg acum "pe pierdere", fiind lovite de caderea economica dramatica, ce nu a fost luata in calcul cand au facut business-planul.
Romania a fost in ultimii trei ani cea mai importanta tinta de