Alegerea lui Victor Ponta in fruntea PSD e cea mai frumoasa intamplare din politica romaneasca de la impuscarea Elenei Ceausescu. Omul s-a batut cu banii, si a invins. Intrebarea e... va putea sa reziste?
Ca si Mircea Geoana era baiat bun la inceput.
Si atunci, ca acum, pornea reforma social-democratiei, cautarea unei identitati moderne, se afirma dorinta unei opozitii veritabile, se lansa chemarea catre tineri, sau cel putin catre cei care mai credeau in valorile stangii fara sa le fie mintile reduse la asistenta sociala.
Mi-e teama insa sa nu fi asistat la o simulare de bacalaureat. Sa nu-l fi dat jos pe Geoana asa cum l-ar fi invins pe seful organizatiei UTC pe clasa. Ca si in armata cand te duci, te antrenezi cu ai tai, iti imaginezi ca in loc de tinte ai niste nemti. Doar ca tintele sunt din carton, pe cand intr-un razboi, ele sunt vii. Concluzia? Ponta trebuie sa se bata cu cineva care respira, si asta nu va fi posibil cat timp in PSD, oamenii isi mananca ficatii intre ei.
Deocamdata, Ponta a castigat din noroc, asa cum a luat Grecia titlul european la fotbal.
Pai cum din noroc, ma trag niste oameni de maneca. 856 de voturi nu inseamna nimic? Majoritatea au optat pentru alta epoca, asta n-o fi insemnand nimic?
Chiar nimic, pentru ca nu-l poti separa pe Ponta de context. Iar contextul spune asa: in afara de patru bucati, restul vicepresedintilor sunt ai lui Marian Vanghelie. Multi peste 50 la suta.
Incepand cu Marian Vanghelie, pe care poporul pesedist n-a decis sa-l lase la vatra. Atata vreme cat seful Bucurestilor nu dispare din peisaj, victoria lui Ponta nu insemna nimic.
De ce a decis astfel poporul pesedist? Imi este mai lesne sa ma gandesc ca din ratiuni financiare. Cand o sa taie lumina la partid, trebuie sa achite cineva factura. Ar fi dureros sa gasesc valabila cealalta
