Senatul nu a luat, luni, o decizie in privinta solicitarii Guvernului de a dezbate in procedura de urgenta proiectul legii pensiilor, urmand ca Biroul Permanent sa stabileasca, marti, un termen pentru depunerea raportului, scrie Agerpres.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Hasotti, a sesizat faptul ca legea ar urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2011, ca urmare existand 'suficient timp' pentru dezbaterea in procedura normala. El a amintit ca Biroul Permanent a stabilit deja, in urma cu o saptamana, termenul de 16 aprilie pentru depunerea avizelor si a raportului, in timp ce procedura de urgenta ar presupune inscrierea legii pe ordinea de zi a plenului in 30 de zile, iar revenirea asupra termenului ar insemna 'o premiera'.
Seful Departamentului pentru relatia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a replicat, explicand decizia Guvernului de a solicita procedura de urgenta ulterior fixarii termenului. El a amintit ca, personal, a solicitat, din start, termenul de 31 martie, insa s-a ajuns la 16 aprilie din cauza deciziei 'majoritare' din cadrul Biroului Permanent.
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a catalogat demersul Guvernului de a solicita procedura de urgenta drept unul 'nefiresc' si a propus ca, de comun acord cu reprezentantii Guvernului, sa se ia in discutie, in Biroul Permanent, fixarea unui nou termen. 'Avem toata disponibilitatea, dar Guvernul trebuie sa inteleaga ca noi hotaram! Trebuie sa inteleaga ca Parlamentul nu este la dispozitia lui', a conchis liderul senatorilor liberali, Puiu Hasotti.
Potrivit senatorului social-democrat Adrian Tutuianu, PSD are toata disponibilitatea sa dezbata aceste legi, atragand atentia, totodata, ca, in dezbaterea Senatului, sunt 'legi importante care au mari lacune in redactare', iar proiectul legii pensiilor 'va genera, cu siguranta, probleme'.
El a sustinut ca proi