LIGA I. Vali Negru, marcatorul primului gol al formaţiei Poli Iaşi, recunoaşte că este suporter al grupării de lângă Podul Grant. Sursa: Mediafax
Cu toate că patronul George Copos a anunţat răspicat că obiectivul Rapidului pentru acest sezon este câştigarea campionatului, giuleştenii au călcat strâmb chiar din prima etapă a returului Ligii I la fotbal.
Sâmbătă seară, la Iaşi, Politehnica s-a impus cu 2-1 în faţa formaţiei de lângă Podul Grant, golurile partidei fiind înscrise de Vali Negru ( 53), Georgian Păun (58), respectiv Răduţă (77). În Copou, echipa din Giuleşti a fost condusă de pe bancă de secundul Ciprian Panait, principalul Nae Manea fiind suspendat.
„Aveam nevoie de această victorie”
Vali Negru, mijlocaşul care a marcat primul gol al ieşenilor în partida cu Rapid, a jucat la formaţia de lângă Podul Grant în perioada 2004-2006. Mai mult, fotbalistul recunoaşte că este suporter al echipei „vişinii” şi speră ca eşecul de la Iaşi să nu-i împiedice pe elevii lui Nae Manea să câştige la vară titlul de campioni.
„Vreau ca Rapid să câştige campionatul, este echipa mea de suflet. Asta nu înseamnă însă că-mi pare rău că le-am dat gol giuleştenilor şi că Poli a câştigat meciul, dimpotrivă. Aveam nevoie de această victorie. Rapidiştii au însă un lot valoros şi sunt convins că, în ciuda înfrângerii suferite în meciul cu noi, pot câştiga titlul. Eu, unul, le ţin pumnii. Campionatul este lung şi, până la sfârşit, se pot întâmpla multe, ca dovadă că Steaua a fost învinsă chiar în Ghencea de Ceahlăul, ultima clasată. Sunt sigur că lupta pentru titlu se va duce până în ultima etapă”, a declarat Vali Negru, ieri, pentru EVZ.
2 ani
a jucat mijlocaşul Valentin Negru la Rapid, în perioada 2004-2006.
În această perioadă, jucătorul a evoluat în 55 de meciuri şi a marcat cinci goluri pe