Uliţa măsoară în jur de 50 de metri lungime, nu are trotuare şi nu este mai lată de doi metri, cât să încapă o maşină. Cu toate că este o adevărată aventură să circuli pe Crinului, cei care locuiesc în cele opt case de pe strada respectivă spun că s-au obişnuit cu ciudăţenia situaţiei şi s-au adaptat.
Deşi este cu sens unic, mulţi şoferi grăbiţi care ignoră semnele de circulaţie se trezesc în imposibilitatea de a ajunge în celălalt capăt al străzii Crinului. Motivul: strada e atât de îngustă încât nu au nici loc să treacă de maşinile care circulă regulamentar, dinspre strada Vasile Lucaciu înspre Ţibleşului.
„Doară nu ne-om muta? Ne-am obişnuit aşa"
„Noi ne-am obişnuit cu străduţa noastră. Iarna-i cel mai greu, pentru că nu au loc să intre nici utilajele de deszăpezire. Uneori, trebuie să facem şi 5-6 încercări pentru a ieşi cu maşina din curte, dar ne-am obişnuit", spune Rozalia Miklosicza, care locuieşte pe Crinului 1. Pe femeie mai mult o supără faptul că, de când s-a închis Centru Vechi pentru şoferi, tot mai mulţi conducători auto se încăpăţânează să treacă pe strada îngustă, deşi în cazul unor mărci mai voluminoase este evident că nu vor reuşi să treacă. „Nu de mult, o maşină mai mare a agăţat conducta de gaz. Era cât pe ce să se întâmple o catastrofă. Norocul nostru a fost că eram în poartă şi am sunat repede la E.On Gaz", arată Rozalia Miklosicza.
Locuitorii de pe Crinului plătesc Drusalul de pomană
Mai sunt şi unii boschetari care se înghesuie tot pe strada Crinului. „Nici Drusalul nu încape, noi trebuie să ducem gunoiul la capăt de stradă. Am făcut mai multe memorii către Primărie, pentru că nu ni se pare normal să plătim, dar să nu beneficiem de serviciile de salubrizare", se plânge Rudolf Fiker, de pe strada Crinului nr. 6. Răspunsul Pimăriei a fost clar: să aştepte, pentru că strada Crinului este cuprin