Sârma ghimpată dintre comuna românească şi cea din Republica Moldova este pusă la pământ, după câteva decenii în care neamurile aflate de-o parte şi de alta s-au rupt aproape cu totul. Sursa: VLAD STANESCU
De vină au fost stăpânirile şi inundaţiile, nu se ştie care a venit cu furie mai mare. Cică până la 1812, când Basarabia a trecut în Imperiul Rus, era un singur sat Costuleni, care avea case pe ambele maluri ale Prutului. Aşa zic, cel puţin, istoricii basarabeni. Se mai spune că desele revărsări au mutat casele tot mai departe de râu, împrăştiindu-le pe ambele maluri.
O parte dintre cei mutaţi ar fi înfiinţat, după aceea, satul românesc de azi, ceilalţi s-au dus în stânga, în Basarabia.
Pentru că nu avea timp de mărunţişuri, Uniunea Sovietică a ridicat 360 de kilometri de sârmă ghimpată la graniţa cu România. De după gard, peste apa Prutului, neamurile s-au strigat o vreme, s-au mai căutat. Au trebuit însă să-şi vadă şi de viaţa lor, să facă nunţi, să crească mulţi copii şi să moară.
Gospodarul Mihăiţă Butnaru (66 de ani), din comuna Costuleni (raionul Ungheni) zice că nu-i târziu nici acum pentru revederi, când stăpânirile s-au schimbat, iar stâlpii gardului sunt putrezi şi cad uşor sub topoarele grănicerilor.
Planul unei profesoare
Să tot fie vreo oră şi jumătate cu maşina de la Costuleniul basarabean până la cel din România. Treci printre case îngrijite, cu garduri verzi şi albastre, apoi prin Ungheni, mai e şoseaua şerpuită până la Iaşi şi de dincolo de oraş.
Dar nu-i aşa simplu în toate cazurile: la Vama Sculeni, de exemplu, cetăţeanul Republicii Moldova trebuie să prezinte felurite acte şi să arate apoi că are la el cei 500 de euro ceruţi de Uniunea Europeană.
Iar asta ţine, deocamdată, în loc planul profesoarei de istorie şi geografie Valeria Popa din Co
