„Am primit o ofertă imposibil de refuzat!” Cu mici deosebiri, parcă aţi mai auzit undeva propoziţia asta. Rostitorul de ieri, Micky de la PSD. Micky Şpagă, adică, n-a putut refuza oferta generalului Oprea, căprarul independenţilor din Parlament care-şi va transforma trupa în partid. N-a refuzat oferta lui Oprea nici Culiţă Tărîţă, alt tip de pe urma căruia au avut destule subiecte palpitante jurnaliştii de investigaţie.

Micky povestea ieri la un post de televiziune că în PSD e marginalizat de vreo patru ani, ceea ce l-a făcut să-şi ia lumea în cap, la invitaţia generalului care în armată a numărat indispensabili şi bocanci şi a supravegheat cîmpul de luptă de la manutanţă. Cum independenţii lui Oprea nu sînt chiar aşa de independenţi, dacă generalul cu nenumărate stele primite pentru actele sale de vitejie săvîrşite de cînd a trecut în rezervă pune de-un partid de centru-stînga, Băsescu va trebui să se împartă în două. O jumătate din el va rămîne pe centru-dreapta, alături de PDL, iar cealaltă va trece mai la stînga, să lăcrimeze pe lîngă independenţii lui Oprea: „Gabriel…”

Chestia asta s-ar putea să cauzeze PDL-ului. Cît despre partidul lui Oprea, binecuvîntarea şi chiar lacrimile lui Băsescu nu-i vor folosi, cred, la nimic. Mi se pare o viitoare mortăciune politică. Iar ideea corcită de a absorbi aici la grămadă pesedişti şi penelişti – mai rămîne ca generalul Gabriel să ia şi nemulţumiţi de la PDL şi de la UDMR pentru a confecţiona o popotă a frustrării naţionale de toate culorile – mă face să mă gîndesc la mîncărurile rezultate din amestecul democratic al ciorbei cu resturile de friptură, cu peştele şi cu antreurile uitate în farfurie rămase toate de la Revelion.

De pe urma acestei operaţiuni de aspirare politică nu mi se pare că s-ar rupe PSD-ul. Mai degrabă dacă mai pleacă de acolo vreo cîţiva marginalizaţi ca Micky Şpagă, imaginea parlame