* se va realiza în urma cursului de perfecţionare "Abilitare în noul curriculum" derulat la Grădiniţa nr.37
În week-nd a fost deschis cursul intitulat "Abilitare în noul curriculum", curs destinat educatoarelor. Acesta a fost susţinut de educatoarea Ecaterina Palade, inspector de specialitate, şi educatoarea Cristina Mangiurea de la Grădiniţa nr. 39.
La reuniunea organizată în cadrul Grădiniţei nr. 37, profesoara Rodica Nisipeanu a prezentat importanţa acestui curs pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi a prezentat apoi elemente administrative ale cursului, după care educatoarea Cristina Mangiurea a oferit amănunte cursantelor despre modulele pe care le vor urma, numărul de ore alocate pentru fiecare şi modalităţile de evaluare ale cursului.
Proiectul are prevăzut în cele 24 de ore să parcurgă patru module, fiecare de câte şase ore: Conceptele fundamentale ale noului curriculum, Proiectarea conţinuturilor pe centre de activitate, Strategii specifice noului curriculum şi Exemple de bună practică pe centre de activitate. În timpul celor 24 de ore se vor realiza prezentări teoretice, se va lucra pe grupe, se va aplica metoda brainstormingului, se vor viziona casete şi se vor face studii de caz. Profesoara Rodica Nisipeanu a mai precizat că toate acestea au ca scop eficientizarea activităţilor de predare, învăţare, evaluare. * se va realiza în urma cursului de perfecţionare "Abilitare în noul curriculum" derulat la Grădiniţa nr.37
În week-nd a fost deschis cursul intitulat "Abilitare în noul curriculum", curs destinat educatoarelor. Acesta a fost susţinut de educatoarea Ecaterina Palade, inspector de specialitate, şi educatoarea Cristina Mangiurea de la Grădiniţa nr. 39.
La reuniunea organizată în cadrul Grădiniţei nr. 37, profesoara Rodica Nisipeanu a prezentat importanţa acestui curs pentru cadrele didact