Zeci de arădeni s-au adunat în această dimineață ca la circ în zona Lebăda a cartierului Aurel Vlaicu, după ce o mașină a poliției a lovit frontal un autoturism marca Logan.
Ora 09.00
Potrivit martorilor, autoturismul poliției avea sirenele pornite, însă șoferul Loganului nu a ținut cont de acest lucru și și-a văzut de drum. În urma impactului o fetiță minoră, aflată pe bancheta din spate a Loganului a ajuns în stare gravă la spital.
Vom reveni cu amănunte.
Ora 15.00
Accident grav în această dimineață la intersecția de la Lebăda din cartierul Aurel Vlaicu. O mașină de poliție care potrivit martorilor avea sirenele aprinse, a lovit frontal un autoturism marca Logan. În urma impactului, trei persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean.
“Mașina poliției se afla în misiune, sirenele fiind în funcțiune în momentul accidentului. Șoferul Loganului nu a ținut cont de acest lucru și a pătruns în intersecție, el respectând culoarea verde a semaforului. Se continuă cercetările”, a declarat în această dimineață Camelia Tuduce, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad.
Potrivit medicilor de la Urgențe, șoferul autoturismului Logan a suferit o fractură de bazin. Soția acestuia, care se afla pe bancheta din dreapta a fost și ea internată cu mai multe leziuni.
“Minora de trei ani este în stare de șoc și a fost transferată la secția de Pediatrie. Toate cele trei victime vor rămâne internate”, a declarat doctorița Horvat de la Unitatea de Primire Urgențe. La puțin timp după accident, zeci de arădeni curioși s-au adunat mai ceva ca la circ și au început să-și dea cu părera.