Un discurs interesant despre “comunitatea romă” a lui Traian Băsescu. Spun interesant pentru că el pare să elibereze din cătuşele corectitudinii politice nişte minţi luminate. Pare să vină şi să spună “pe şleau” adevărurile despre romi pe care, se pare, ne e frică să le spunem. Nasol.
Pentru că chiar nu avem vreo problemă cu vreun curent “corect politic” în românia. nu ţin minte să fi auzit pe undeva de discriminare pozitivă. mai curînd am importat frica de PC, prin minţi luminate intelectuale şi cam atît.
Ce mă deranjează?
“Nu putem ascunde la nesfarsit imaginea minoritatii in strainatate spunand: ‘da, sunt romani’. Da, sunt romani, dar ce fac ei la toate colturile de strada din marile capitale europene? Daca nu vom discuta cinstit acest lucru si ne vom ascunde de teama acuzatiilor de discriminare, nu cred ca vom gasi instrumentele sa rezolvam problema”.
Aş întoarce puţin raţionamentul: ce rezolv dacă discut “cinstit”, adică pe placul poporului care adoră să judece ţiganii pentru evidenţa vinovăţiei lor, care-o mai fi şi aia? Cum adică “cinstit”? Ce-i spune un astfel de discurs unui rom perfect integrat? Că ei sînt în continuare o problemă pentru noi din cauza minorităţii din interiorul minorităţii care încalcă lejer legea aici luîndu-şi copiii de la şcoală, căsătorindu-i de mici etc.? Nu tot majoritarul alb-caucazian ia şpăgile la nivel local ca să tolereze astfel de fapte? Mă rog, iar intrăm în centrifuga discuţiilor sterile majoritar-minoritar.
Nu sînt un mare fan al isteriei ongistice, mereu autocentrată şi mereu dependentă în aceeaşi măsură ca un ziar sau televiziune de senzaţionalism, adică de fonduri – dar le înţeleg aşa cum înţeleg şi presa unde lucrez. Dar mie mi s-a părut că Traian Băsescu a vorbit nedrept cu o etnie pe care oricum o urăşte o verde şi consistentă majoritate. A dat pe gură toate refulările retorice de zi cu zi
