Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meci echilibrat

Publicat in Vocea Brailei, luni 22 februarie 2010 ·

* ambele formaţii au făcut risipă de energie însă din cauza terenului greu fazele spectaculoase au lipsit

Test reuşit pentru ambele formaţii, înaintea startului returului Ligii a III-a, pentru că de data aceasta lidera seriei I, CF Brăila a primit o replică pe măsură din partea elevilor lui Adrian Baldovin.

Secretoşi ca de obicei, conducătorii CF-ului au spus că în poartă evoluează Mitrea însă între buturi, pe tot parcursul amicalului a stat Anton, jucătorul pe care brăilenii speră să-l transfere de la Jiul. Portarul este în litigiu cu gruparea la care a activat însă este posibil ca în această săptămână să se parafeze transferul lui, Anton fiind dorit cu insistenţă de către Daniel Timofte.

CF Brăila a avut mai mult posesia mingei, Viitorul s-a apărat bine şi a iniţiat câteva contraatacuri, la unul dintre ele, cel din minutul 35, Gatiu fiind la un pas de deschiderea scorului şi numai intervenţia sigură a lui Gurguiatu a făcut ca scorul să rămână egal.

De fapt interesant a fost şi duelul dintre Gurguiatu, poate unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în acest joc şi atacantul formaţiei din Ianca, Alex Neta, câştigat de cele mai multe ori de fundaşul brăilean.

De altfel, Gurguiatu a şi marcat cu două minute înainte de finalul primei reprize însă reuşita sa a fost anulată corect de arbitrul Andrei Rotaru, pe motiv de fault în atac.

Soarta amicalului a fost decisă de Panait, în minutul 48. Angajat la marginea careului mic, atacantul CF-ului a şutat puternic, fără speranţe pentru portarul Dimache şi şi-a adus echipa în avantaj.

Brăilenii au mai trimis odată mingea în bara transversală prin Stănciulescu, în urma unui şut din afara careului mare şi au mai avut una două tentative de a majora scorul însă, de fiecare dată, apărarea echipei Viitorul a fost la post.

CF Brăila: Anton - Bosoi, Ş

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 5 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 6 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 9 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024

Mediafax acum 12 ore
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, anunţă că termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la 20 decembrie 2024. În plus, Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificaţiei de 3% pentru contribuabilii care ş

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°