Criza de încredere în capitalismul actual este bine ilustrată de rezultatele unui recent studiu sociologic la nivel mondial (50 de ţări de pe toate continentele) care indică preferinţele tinerei generaţii a lumii de azi: onestitate, simplitate, claritate şi produse de înalt nivel (great products). Dar automatismele de piaţă ale capitalismului global nu se îndreaptă, de regulă, în direcţia acestor preferinţe. Salvarea "onoarei capitaliste" vine mai ales din industriile creative. Într-adevăr, cea mai importantă e producţia de idei inovatoare. Ele generează un "produs" de care oamenii au nevoie sau de care vor beneficia.

Omul este preocuparea esenţială a societăţii. Prin urmare, fiscalitatea nu trebuie să modifice alegerile pe care le-ar face indivizii - ca cetăţeni - urmărind satisfacerea intereselor şi nevoile lor. Toate aceste interese, în concepţia liberală a societăţii civile, sunt legitime. Altfel spus, fiscalitatea nu are voie să se substituie cetăţenilor şi să creeze o altă scară de valori pentru pretinse nevoi clamate de birocraţi şi oameni politici. În principiu, impozitul se stabileşte prin reguli ce se aplică tuturor la fel. Însă impozitul nu trebuie să caute egalitatea condiţiilor, ci egalitatea şanselor la capacităţi potenţiale egale. Inegalitatea care provine din importanţa şi calitatea serviciilor oferite şi realizate pe piaţă este normală. O persoană care are o idee, îşi asumă un risc şi creează un produs sau un serviciu care are succes pe piaţă nu mai este, în mod evident, pe un plan de egalitate cu cei care nu-şi asumă un asemenea drum. Un impozit pe venitul contribuabilului mai ridicat cu cât serviciul realizat de acesta e mai mare e contrar nediscriminării. E chiar o discriminare. Aceasta era voinţa egalizatoare şi de plafonare a statului comunist. Şi încă mai funcţionează şi astăzi.

Prelevarea impozitului nu trebuie să implice