Mama adolescentei cu doi iubiţi dă vina pe oamenii legii. Silvia Tărău spune că poliţia ar fi trebuit să ia măsuri atunci când fiica ei a făcut plângere, declarând că a fost ameninţată cu cuţitul de criminal.
Minora de 17 ani, pentru care s-a comis o crimă şocantă, rupe tăcerea. Aceasta a declarat în exclusivitate pentru Adevărul de Seară că, de fapt, îl iubea enorm pe tânărul omorât de celălalt iubit al său şi că nu doreşte să-l mai vadă vreodată pe criminal în faţa ochilor săi.
„Viaţa merge înainte, iar eu trebuie să-mi revin şi să depăşesc acest moment. S-au spus numai minciuni despre mine. Eu am primit în acea seară ceasul lui Gabriel, iar el nu mi-a spus mie că l-a omorât pe Luci. Mi-a zis decât că s-au tăiat. Eram terorizată de Gabi. A venit şi la şcoală şi m-a ameninţat cu cuţitul şi am făcut o plângere la poliţie. Îl iubeam pe Lucian. La început, am stat cu Gabi, iar la scurt timp, pentru că mi s-a părut că nu e nimic de capul lui, l-am respins şi am stat cu Lucian, pentru că era un băiat cuminte. Am stat şi cu amândoi. Sper ca după cei 20 de ani de puşcărie, să fiu plecată şi să nu-l mai văd niciodată pe criminal. De Dragobete trebuia să fiu cu Luci, dar acum am rămas singură. Merg la biserică. Ce să fac eu, dacă ei au ales să facă asta?“, se întreabă Alina Tărău, minora de 17 ani.
Minora de 17 ani, terorizată de criminal
Mărturisile şocante nu se opresc aici. Mama tinerei spune că înainte de a înfinge cuţitul în gâtul rivalului său, Gabriel Agache a fost şi la liceul unde învaţă Alina Tărău, ameninţănd-o cu moartea cu acelaşi cuţit cu care l-a omorât, cu sânge rece, pe Lucian. „Dacă poliţia îşi făcea treaba, crima putea fi evitată. Gabi s-a dus la şcoală şi a ameninţat-o cu cuţitul. Poliţia trebuia să facă cercetări şi poate aşa nu mai avea timp să-l omoare pe Lucian“, declară Silvia Tărău, mama adolescentei implic