Un scaner corporal a fost pus în funcţiune astăzi pe cel mai mare aeroport parizian, Roissy-Charles-de Gaulle, pentru zborurile spre Statele Unite, în cadrul măsurilor de securitate sporite de după atentatul ratat din decembrie anul trecut dintr-un avion ce se îndrepta spre SUA. Sursa: AP
Deocamdată, scanerul este în perioada de testare. La Paris, el a fost testat de pasageri înainte de a se îmbarca pentru un zbor cu destinaţia Miami, de la terminalul 2E al aeroportului, potrivit AFP.
Scannerul arată ca o cabină de sticlă şi foloseşte tehnologia undelor milimetrice.
„Cu acest sistem putem vedea orice obiect aflat sub haine. Undele se reflectă pe piele, nu e vorba de o penetrare în corpul uman”, a explicat Patrick Gandil, director-general al aviaţiei civile, în timpul unei conferinţe de presă.
Atentatul eşuat din ziua de Crăciun înăspreşte măsurile de securitate
Aparatul este momentan în testare la Roissy. El ar putea fi instalat permanent dacă Parlamentul va vota un proiect de lege ce vizează securitatea interioară.
În timp ce Statele Unite cer instalarea lor în Europa după atentatul eşuat din avionul ce se îndrepta spre Detroit, guvernanţii europeni insistă asupra necesităţii de a proteja libertăţile fundamentale ale omului.
Ţările din Uniunea Europeană vor adopta o poziţie comună în iunie.
Astfel de aparate sunt deja prezente pe unele aeroporturi din Marea Britanie şi din Ţările de Jos, în faza de testare, iar Danemarca şi Italia ar putea începe şi ele probele în perioada următoare.
Anul trecut, de Crăciun, un nigerian de 23 de ani a vrut să arunce în aer un avion al Northwest Airlines cu aproape 300 de pasageri la bord, pe ruta Amsterdam-Detroit.