Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Dragnea: PSD il sustine in continuare pe Mircea Geoana la presedintia Senatului

Publicat in Romania Libera, luni 22 februarie 2010 · ·

Partidul Social Democrat il va sustine, in continuare, pe Mircea Geoana la presedintia Senatului, a decis luni Biroul Permanent National al formatiunii.

Potrivit Agerpres, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca, la inceputul saptamanii viitoare, a fost convocat Comiteul Executiv National al PSD, unde este posibil sa se discute si problema organizarii Consiliului National.

Dragnea a mai spus, referindu-se la detaliile tehnice de reorganizare, ca presedintele PSD si secretarul general al formatiunii vor avea un birou, cu secretariat comun, urmand ca fostul birou al lui Mircea Geoana sa devina biroul vicepresedintilor PSD.

Intrebat despre marii absenti de la primul Birou Permanent National al PSD cu noua conducere, Victor Ponta a precizat ca au fost invitati atat liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, cat si presedintele Senatului, Mircea Geoana.

"Presedintele Ion Iliescu mi-a spus ca azi nu poate sa ajunga, dar sunt convins ca va fi de acum incolo", a spus Ponta.

In privinta deciziei de a nu se mai intra cu masinile in curtea sediului partidului, Ponta a precizat ca exemplul personal este foarte important. "Masina mea a ramas in afara sediului. Nu vreau sa para aici un hotel de lux in care venim si ne dam jos din masini la intrare", a mai spus Ponta. Partidul Social Democrat il va sustine, in continuare, pe Mircea Geoana la presedintia Senatului, a decis luni Biroul Permanent National al formatiunii.

Potrivit Agerpres, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anuntat ca, la inceputul saptamanii viitoare, a fost convocat Comiteul Executiv National al PSD, unde este posibil sa se discute si problema organizarii Consiliului National.

Dragnea a mai spus, referindu-se la detaliile tehnice de reorganizare, ca presedintele PSD si secretarul general al formatiunii vor avea un birou,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°