Cu două luni în urmă, la bordul unui elicopter, cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsea Comitetul Central, puterea deţinută două decenii şi jumătate, iar peste câteva zile, chiar această lume. Au fost învinuiţi de toate relele posibile, asupra lor s-au revărsat şuvoaie de ură, asasinatul de la 25 decembrie li se va fi părut multora un act de dreptate.

Puţină apă a curs pe Dâmboviţa până a ajuns să se constate că cei doi reprezentau doar vârful icebergului. Şi aşa a început să fie puse în discuţie "structurile" şi să înceapă bătălia cu "sistemul". Greu de eliminat s-au dovedit a fi înseşi "structurile" limbii de lemn îndelung folosite de presa comunistă. Astfel că în primele luni după Revoluţie, atât presa apropiată noii puteri, cât şi cea "de opoziţie" scria în scheme, stereotipuri şi clişee aidoma celor incriminate.

"Caracterul de revoluţie al evenimentelor care se petrec la noi începând de la mijlocul lui decembrie 1989 a devenit după două luni încă mai evident decât în primele zile", oferea Tineretul liber un exemplu în acest sens, decupat parcă din manualele de marxism-leninism. Dacă în celelalte ţări estice avea loc un proces evolutiv, o "reformare a structurilor existente, o modificare a proprietăţilor şi relaţiilor care nu afectează identitatea profundă a societăţii", în România "asistăm la dislocarea abruptă a structurilor (sociale, economice, politice şi culturale) de tip comunist, la o schimbare radicală a identităţii societăţii, la un salt de anvergură istorică. (...) Nu e un proces uşor, căci, gândite de o minte diabolică, structurile ceauşiste reprezintă în genul lor un exemplu de perfecţiune".

CU OCHII LA VECINI

Mai avansată pe calea reformelor interne, Ungaria se gândea deja cum să se aşeze pe harta lumii şi dădea încă un semn de emancipare de sub tutela Moscovei. Presa românească prezenta o declaraţie a