Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul profesorilor - liceul de trei ani

Publicat in Vocea Brailei, luni 22 februarie 2010 ·

* măsura este cuprinsă în noua lege a educaţiei propusă de ministrul Funeriu

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi, la Parlament, că ciclurile de învăţământ vor fi reorganizate: liceul va dura trei ani, clasa a IX-a va fi inclusă la gimnaziu, iar clasa pregătitoare de la gradiniţă va fi obligatorie pentru toţi copiii, se anunţă în "Adevărul". Măsura va fi inclusă în noua lege a Educaţiei, pe care Ministerul o va pune în dezbatere publică în perioada următoare.

Acesta este un adevărat coşmar pentru cadrele didactice de la liceu. S-a încercat introducerea ei în urmă cu mai mulţi ani, iar perspectiva rămânerii fără clase i-a determinat pe profesorii de liceu să formeze aşa-zisele clase speciale de gimnaziu doar pentru a nu-şi vedea catedrele ameninţate. Şcolile însă nu puteau prelua clasa a IX-a. Măsura a fost atunci catalogată drept fantezistă, pentru că şcoala românească nu are infrastructura necesară, dar clasele speciale au rămas până azi. Ideea a fost preluată şi de fostul ministru Ecaterina Andronescu, însă şi ea a renunţat, la presiunea sindicatelor şi a realităţii care demonstra că şcolile generale nu prea au cum să preia clasele a IX-a. Aceste discuţii însă s-au purtat acum câţiva ani, iar de atunci numărul de copii a mai scăzut, regulile pentru obţinerea personalităţii juridice s-au schimbat, aşa că o nouă analiză a capacităţii infrastructurii ar putea aduce surprize. Şi din punctul de vedere al părinţilor şi elevilor se schimbă ceva. Elevul va sta obligatoriu tot până la 16 ani în şcoală, însă când va părăsi şcoala va avea carte mai puţină, adică doar nouă clase, în loc de zece, ceea ce înseamnă, de fapt, economie la buget. * măsura este cuprinsă în noua lege a educaţiei propusă de ministrul Funeriu

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi, la Parlament, că ciclurile de învăţământ vor fi reorganizate:

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 22 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 49 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 32 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 24 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 28 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°