Profesorul doctor ing. Sergiu Chiriacescu (foto) va primi astăzi, din partea Consiliului Local, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Propunerea pentru acordarea acestui titlu a fost făcută la câteva zile de la decesul fostului rector al Universităţii Transilvania, de către consilierul local PSD Minerva Gurgu. Astăzi, consilierii vor vota asupra acestei propuneri.
Sergiu Chiriacescu s-a născut la 18 octombrie 1940 în comuna Unirea, judeţul Călăraşi.
În anul 1965 a absolvit ca şef de promoţie Facultatea de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini a Institutului Politehnic de la Braşov şi în acest oraş a şi rămas de atunci. Pe lângă activitatea didactică foarte bogată şi cu ecou atât în ţară, cât şi în străinătate, care a culminat cu funcţia de rector al Universităţii Transilvania, Sergiu Chiriacescu a fost şi om politic. El a fost primul prefect al judeţului Braşov în perioada 1990 - 1992, apoi consilier local şi candidat pentru fotoliul de primar al Braşovului în anul 2004. Profesorul doctor ing. Sergiu Chiriacescu (foto) va primi astăzi, din partea Consiliului Local, post-mortem, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Braşov. Propunerea pentru acordarea acestui titlu a fost făcută la câteva zile de la decesul fostului rector al Universităţii Transilvania, de către consilierul local PSD Minerva Gurgu. Astăzi, consilierii vor vota asupra acestei propuneri.
Sergiu Chiriacescu s-a născut la 18 octombrie 1940 în comuna Unirea, judeţul Călăraşi.
În anul 1965 a absolvit ca şef de promoţie Facultatea de Tehnologie a Construcţiilor de Maşini a Institutului Politehnic de la Braşov şi în acest oraş a şi rămas de atunci. Pe lângă activitatea didactică foarte bogată şi cu ecou atât în ţară, cât şi în străinătate, care a culminat cu funcţia de rector al Universităţii Transilvania, Sergiu Chiriacescu a fost şi om politic. El