Stoperul îşi istoriseşte traiul tihnit din West Bromwich, unde spune că în două luni a ieşit o singură dată în club şi a jucat darts. Dar îşi apără libertatea de a bea un pahar de vin cînd are chef: "Ce vreţi, să mă distrez doar cînd ies la pensie?"
"Nu ştiu nici un bar pe aici. Hai să vorbim la McDonald's!". Tamaş a întîrziat la întîlnirea pentru interviu. Explică: "Îmi pare rău, dar eu nu stau în oraş, ci la vreo 60 de kilometri distanţă. Sînt departe de stadion, dar destul de aproape de baza de pregătire".
Fotbalistul e îmbrăcat lejer, cu o bluză peste care şi-a luat o geacă, fiindcă "aici, dacă-s 5 grade peste 0, tremuri de frig, din cauza vîntului puternic". Maşina de teren, cu volanul pe dreapta, e închiriată. Tamaş e de două luni la West Bromwich, echipa unui oraş de 137.000 de locuitori, aflat lîngă Birmingham, la jumătatea distanţei dintre Londra şi Liverpool. Un oraş ca în filmele de pe Hallmark, cu case roşii, din cărămidă, şi cu oameni care vorbesc engleza cu un accent ciudat, de parcă ar cînta.
Suporterii încă nu-l recunosc nici pe stradă, nici în fast-food. "E perfect aşa, sînt mult mai relaxat decît la Bucureşti, unde mă simţeam urmărit nonstop". Chiar arată relaxat şi discută despre orice, rîde şi-şi ia accent şi expresii de ardelean atunci cînd devine serios.
- Gabi, ţi-a luat mult să înveţi să conduci pe partea stîngă?
- Conduc şi pe stînga, şi pe dreapta, şi pe centru, doar am antrenamentul făcut la Bucureşti! Dacă te descurci în traficul din România, conduci lejer oriunde. Chestia e că în Anglia sînt mult mai atent la viteză. Dacă scrie maximum 30 de kilometri, nu apăs acceleraţia mai mult. Cu ăştia nu-i de glumă! Au camere peste tot şi-ţi iau permisul imediat!
- Dar fotbalul cum e?
- Diferit de tot ce am întîlnit pînă acum. Spre exemplu, cel mai uşor mi-a fost să mă ada
