Andrea Mandorlini (foto) a declarat, după victoria CFR-ului de la Urziceni, că jocul a fost o finală pentru campionat, dar meciul cu Steaua, din etapa viitoare, ar putea fi şi mai greu pentru elevii săi.
„Contează victoria, pentru că este primul meci din acest an. Am întâlnit o echipă puternică, iar Urziceni a avut deja o partidă mare cu Liverpool, iar jucătorii au fost puţin obosiţi. Este un campionat foarte echilibrat şi foarte dificil în partea superioară. Am jucat deja o finală şi sunt foarte bucuros că am câştigat la Urziceni. Obiectivul intern al Unirii Urziceni nu s-a schimbat după acest meci. Ar fi frumos să câştigăm şi cu Steaua, dar ar putea fi mai greu decât azi, pentru că Steaua vine după o înfrângere şi este în «foame» de puncte. Unirii îi urez mult succes în meciul de joi cu Liverpool. Nu îi va fi uşor, dar a făcut cinste României şi sunt convins că va face un rezultat bun", a spus tehnicianul italian.