Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţă religioasă de Paşte

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 februarie 2010 ·

OFERTE. Cei care îşi fac rezervare până la începutul lui martie vor beneficia de reduceri de până la 15%. Sursa: Shutterstock

Mai scurtă ca anul trecut, dar şi mai ieftină, vacanţa de Paşte de anul acesta poate fi o ocazie de relaxare înainte de mult aşteptatul concediu de vară.

Dacă anul trecut, Paştele s-a legat de 1 mai, creând astfel ocazia unui miniconcediu, anul acesta cele câteva zile libere pot fi utilizate pentru plimbări în împrejurimi sau în Ţara Sfântă. Cei care se hotărăsc în zilele următoare şi fac rezervări pot beneficia de reduceri de până la 15%.

În funcţie de fiecare operator, discounturile sunt valabile până în luna martie. „Românii pleacă deseori în grupuri mari, astfel că estimăm o creştere de circa 5% faţă de sărbătoarea de anul trecut”, spune Ciprian Enea, consultant besttourism.ro.

În căutarea celor sfinte

Soarele nu are încă suficientă putere pentru a oferi o porţie de plajă nici la noi, dar nici pe nisipurile ţărilor învecinate. În schimb, dat fiind că se suprapune sărbătorii catolice, Paştele poate fi un moment potrivit pentru apropierea de obiceiurile şi obiectivele turistice religioase. Cel puţin aşa cred agenţii de turism, care au lansat o serie de oferte.

La Paralela 45, de exemplu, noile destinaţii sunt Iordania şi Israel, precum şi Riga. Circuitul Iordania-Israel costă de la 870 de euro/persoană şi include transport cu avionul, 8 nopţi cazare cu demipensiune la hoteluri categoria Turist (echivalent 3 sau 4 stele).

Pentru Riga-Letonia, preţurile pornesc de la 395 de euro/persoană pentru transport cu avionul şi 5 nopţi de cazare cu mic dejun la hotel de patru stele. Cei interesaţi doar de un pelerinaj în Ţara Sfântă pot alege varianta de la Christian Tour: şapte nopţi cu demipensiune, la preţul de 545 de euro/persoană.

La Ierusalim,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 12 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 7 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 7 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 10 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 10 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 4 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Biden laudă acordul de încetare a focului şi îl felicită pe Trump

News.ro acum 21 minute
Fostul preşedinte Joe Biden a emis luni o declaraţie în care şi-a exprimat profunda uşurare şi recunoştinţă după eliberarea ultimilor 20 de ostatici în viaţă şi anunţarea unei noi încetări a focului în Gaza, relatează CNN. ”Sunt profund recunoscător

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°