Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O sută de poliţişti au căutat un copil care ameninţase că se omoară

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

A scris un bilet prin care le spunea părinţilor că se duce să se omoare şi a dispărut de acasă. Este isprava unui băiat de numai 11 ani din Poşta Câlnău care a pus pe jar aproape o sută de poliţişti şi jandarmi. Forţele de intervenţie l-au căutat mai bine de şase ore în sat şi prin împrejurimi şi l-au găsit, într-un final, în curtea unui hypermarket din Buzău, la zece kilometri distanţă de comuna în care locuieşte.

Băiatul este elev în clasa a patra iar povestea vieţii sale nu este una tocmai fericită. A fost abandonat de mic, iar când avea cinci ani a fost înfiat de familia Cazan din Poşta Cânău.

Ieri după-amiază a venit de la şcoală şi a stat la masă cu tatăl său fără să dea semne că l-ar preocupa ceva. A aşteptat însă ca tatăl să plece cu treabă în sat, a aşezat pe birou câteva fotografii, a scris un bilet în care le spunea părinţilor că se va sinucide şi a plecat de acasă.

"Am mâncat cu el şi am plecat. Când m-am întors am găsit biletul în care îşi cerea iertare, ne spunea că ne iubeşte dar că vrea să se omoare pentru că nu mai suportă să râdă copiii de el că este înfiat", ne-a declarat plângând tatăl, Mihai Cazacu.

Mama băiatului a recunoscut că îl mai bătea din când în când dar nu înţelege, totuşi, ce l-a determinat pe fiul său să ia o asemenea decizie.

"Îl mai urecheam câteodată, când făce prostii, şi acum îmi pare rău, dar nu ştiu ce o fi în capul lui de a plecat să se omoare. Eu i-am spus că este înfiat şi am crezut că a înţeles şi nu mai este o problemă pentru el", ne-a declarat Vasilica Cazacu, mama băieţelului.

Poliţiştii au refăcut traseul băiatului şi au aflat că după ce a plecat de acasă, acesta a mers mai întâi la o colegă după care a plecat spunând că se duce la o verişoară dar nu a mai ajuns.

Când toată lumea îşi făcea probleme că este îmbrăcat subţire şi va îngheţa pe undeva, băiatul a fost găsit după mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum 55 minute
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum o ora
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum o ora
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum o ora
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

Peste 50°C la Roma, înregistrate într-o filmare Greenpeace Italia cu o cameră termică cu infraroşu. Incendiu de pădure în sud-estul Romei

News.ro acum o ora
Greenpeace Italia a difuzat imagini filmate cu o cameră termică cu infraroşu, la Roma, care a înregistrat o temperatură de peste 50°C, în contextul în care Italia este afectată de anticiclonul african ”Minos”, care provoacă un val de căldură cu temp

Tricolorii la Euro 2024: TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt pentru suporterii care vor să fie alături de naţională la ultimul meci din grupe

News.ro acum 37 minute
TAROM introduce două curse speciale care leagă Bucureştiul de Frankfurt, săptămâna viitoare, pentru suporterii care vor să fie alături de tricolori la ultimul meci din grupele Euro 2024. În contextul în care, în data de 26 Iunie, pe stadionul din Fr

Ministerul de Finanţe: Preţul poliţelor de asigurare obligatorie rămâne plafonat până la 30 septembrie

News.ro acum o ora
Preţul poliţelor de asigurare obligatorie RCA rămâne plafonat până la 30 septembrie, în urma unei decizii luate, vineri, de Guvern, la propunerea Ministerului de Finanţe. ”La propunerea MF, Guvernul a decis prelungirea cu trei luni, până la 30 septe

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 8 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°