Cornel Ţălnar a explicat ieri de ce Dinamo pare să se fi trezit la realitate, dar este îngrijorat de laude şi de liniştea de la club
- Domnule Ţălnar, cine a învins Craiova, Dinamo sau Augustus?
- Hai, să fim serioşi, chiar n-aţi văzut diferenţa de pe teren dintre cele două echipe? Se vedea şi de pe Marte că n-aveau cum să ne învingă. Nu arbitrajul i-a învins pe olteni, ci băieţii de la Dinamo. Şi i-au bătut bine de tot. Putea fi şi 4-1, şi 5-1, şi 8-1. Bun, a fost penalty pentru Craiova, dar aşa am avut şi noi unul pe finalul primei reprize.
- Ce s-a schimbat la echipă faţă de ceea ce era în toamnă?
- Am lăsat vrăjeala deoparte şi am dat-o pe fotbal. Cuvinte mai puţine, fără interviuri de campioni ai lumii, că n-am mai cîştigat nimic de vreo 3 ani. Eu le-am zis băieţilor: «Nu vă mai amendez dacă vă prind prin baruri sau mirosind a alcool. Vă trimit direct la echipa a doua! Fără să mai negociem. De voi depinde să refaceţi în 3 luni ce s-a stricat în ultimii ani».
- Şi şefii au spus că e cel mai bun joc din ultimele 6 luni. Vă bucură?
- Mă îngrijorează. E prea linişte. Este ceva dubios. Vorbesc serios. Adevărul e că trebuie să fim cu picioarele pe pămînt. Există o atmosferă de bucurie la Dinamo, dar de-abia am cîştigat un meci. Să vedem ce reacţii vor fi cînd nu va merge jocul în vreun meci şi nu vom lua 3 puncte.
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
"Nu le cer mai mult băieţilor, decît 3 luni de concentrare şi de fotbal. Să viseze şi noaptea antrenamentele, meciurile, mingea, adversarii. I-am convins pe jucători, zic eu, să lase activităţile nocturne"
"Aduceţi-l pe Lopes!"
Oficialii dinamovişti au transmis reprezentanţilor lui David Lopes să încerce transferul acestuia de urgenţă. "Avem nevoie de un apărător masiv, Moţi nu se regăseşte", au transmis "cîinii". Dinamo e d