Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pământul a luat-o la vale în comuna Groşi

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Mănăstirea Habra şi 12 gospodării sunt în pericol să rămână izolate din cauza alunecărilor de teren cauzate de ploile din weekend. În trei locuri de pe raza localităţii, drumurile s-au îngustat cu cel puţin doi metri, iar circulaţia în zonă este cu adevărat periculoasă.

Ploile de la sfârşitul săptămânii trecute au făcut ravagii pe raza localităţii Groşi, aflată la o distanţă de şase kilometri de municipiul Baia Mare. Mai multe porţiuni din drumurile comunale au fost distruse şi afectate iremediabil. „În trei locuri de pe raza localităţii drumurile s-au îngustat cu cel puţin doi metri din cauza alunecărilor de teren, iar circulaţia în zonă este un adevărat pericol de accidente", a declarat Ioan Ciocotişan, viceprimarul comunei.

Accesul la Mănăstirea Habra, cu semnul întrebării

Cea mai afectată porţiune de drum este cea care leagă centrul comunei de Mănăstirea Habra. „Este vorba despre Drumul Comunal 49, în zona numită «La Râpă», unde s-a rupt drumul pe o lungime de 40 de metri", a subliniat Ciocotişan. „Se poate circula foarte greu acum, doar cu căruţele sau cu maşini mici, pentru că drumul are o lăţime de maximum trei metri şi există riscul iminent al surpării", a adăugat acesta. Accesul spre alte 12 gospodării şi terenuri agricole din Ocoliş, un sat care aparţine de comuna Groşi, este la fel de periculos. „Din fericire, nu sunt gospodării afectate, drumul s-a surpat pe o lungime de 302 de metri pe partea opusă gospodăriilor, dar drumul s-a îngustat foarte tare", a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş. A treia porţiune de drum afectată se află la ieşirea din Groşi, unde o alunecare de teren a rupt mai bine de 10 metri din drumul care face legătura între DN 18B şi DC 1049.

Încă nu s-a făcut o evaluare a pagubelor

Reprezentanţii Prefecturii Maramureş şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°