Cei 450 de angajati ai fabricii Philip Morris din Otopeni au intrat in somaj tehnic incepand din 19 februarie, urmand sa reinceapa lucrul peste doua saptamani, au declarat, pentru Wall-Street, reprezentantii companiei.
Philip Morris, al doilea mare jucator pe piata tigaretelor din Romania, a anuntat la sfarsitul lunii ianuarie decizia de a suspenda temporar activitatea in fabrica din Otopeni. Aceasta decizie vine in urma scaderii continue a vanzarilor de produse legale pe piata din Romania, oglindita de o crestere similara a consumului de tigari de contrabanda si tigari contrafacute.
Pe durata suspendarii activitatii angajatii companiei vor primi 75% din salariu.
Philip Morris, unul dintre cei mai mari producatori de tigarete din Romania, are peste 700 de angajati. Compania produce brandurile Marlboro, L&M, Parliament, Chesterfield si Virginia Slims. Principalii competitori sunt British American Tobacco (Kent, Dunhill, Lucky Strike, Pall Mall, Vogue, Viceroy) si JTI (Camel, Winston, Silk Cut, More).