Orizontul omului obişnuit de azi e la fel de îngust ca al celui de pe vremuri. Hrănit cu televiziune, cu romane „populare“ şi presa tabloidă, omul nostru e autist. Crede că întreg universul se roteşte în jurul micii lui ţărişoare, că taman la el e cel mai rău sau cel mai bine de pe lume.

În epocile mai vechi, omul obişnuit se deplasa puţin. Abia dacă vedea de câteva ori în viaţă târgul mai apropiat, dar ca să meargă ceva mai departe de acesta era o îndrăzneală pe care puţini şi-o permiteau în mod curent. De aceea, călătoria era o aventură, iar cărţile de călătorie se citeau aproape ca romanele SF de azi. Credinţa în monştri, în lucruri imposibile natural, în posibilitatea unor experienţe misterioase era, în aceste condiţii, cum nu se poate mai firească, aşa cum firească era – pentru cei mai mulţi dintre oameni – şi îngustimea orizontului lor, lipsa de perspectivă a felului cum vedeau lucrurile.

E curios şi întristător că astăzi, la nivelul comun, nu stăm cu mult mai bine, deşi dispunem de mijloace pe care înaintaşii nici nu le-ar fi putut visa. E adevărat că mulţi oameni fac anual pelerinaje turistice, care îi poartă departe de casă. Dar oare majoritatea lor călătoresc cu adevărat sau nu schimbă decât locul? Ce mai văd ei nou cu adevărat, cu excepţia unui folclor turistic banalizat? Ei nu mai sunt călători în sensul autentic al cuvântului, precum era omul din vechime, atunci când totuşi pornea la drum, ci clienţi de rând ai unei industrii care produce pe bandă rulantă conformism, trivializare şi plictis.

În aceste condiţii, nu e nicio mirare că orizontul omului obişnuit de azi e tot la fel de îngust ca al celui de pe vremuri, doar că cel de azi nu mai are justificările de odinioară şi nici nu mai înalţă magnifice catedrale. Hrănit cu televiziune, cu romane „populare“ şi presa tabloidă, omul nostru e autist. Crede că întreg universul se roteşte în