S-a născut acum şapte ani, purtând stigmatul unei boli grele: sindromul Langdon Down. Din păcate, nu au lipsit nici afecţiunile cardiace. Astăzi, Adrian Oprea are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi o viaţă aproape de normalitate.
Femeia stă pe bancheta redacţiei frunzărind hârtiile. Un teanc întreg. Raport medical de la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei, Bucureşti; trei scrisori medicale de la „Marie Curie“, clinica de pediatrie; indicaţie medicală şi diagnostic de la Institutul „C.I. Parhon“, departamentul de genetică medicală; buletin de ecografie cardiacă; seturi de analize şi diverse alte investigaţii; şi toate laolaltă, în varianta italiană, efectuate la o clinică medicală renumită din Bologna. Toate actele indică acelaşi diagnostic: sindrom Langdon Down, defect septal ventricular (DSV) şi interatrial (DSI), distrofie grad I. Şi ultimul - un certificat de handicap: grav.
Şocul de după naştere...
Şi are doar şapte ani... Bunica îşi şterge lacrimile. Toată familia l-a dorit pe Adi. Pentru ea, era lumina vârstei târzii, bucuria fiecărei clipe, copilul fiicei sale, întâiul nepot. Îl aşteptase cu ardoare, ca orice bunică, dorind să-i împărtăşească toată dragostea şi grija ei, aşa cum nu o făcuse în tinereţe cu propriul copil, din pricina serviciului şi a altor griji. Nu ştie să fi fost vreo problemă în timpul sarcinii. Aşa cum îi spusese Liliana, fata ei, totul decurgea normal. Făcuse toate testele necesare, nimic nu păruse în neregulă. Abia după naştere, medicii le-au spus adevărul.
„Ne-au chemat într-un birou şi ne-au zis că băieţelul are sindrom Langdon Down. Eu nici nu auzisem de aşa ceva. Medicii ne-au explicat care sunt diferenţele între Adi şi un copil normal“, povesteşte femeia cu durere, răsucind în neştire colţul unei hârtii. Era vorba despre o afecţiune cromozomială, adică o afecţ
