Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi craioveni au pierit într-un accident la Lunca Corbului

Publicat in GAZETA de SUD, marți 23 februarie 2010 ·

Doi bărbaţi din Craiova şi-au pierdut viaţa, iar soţia unuia dintre ei a fost rănită grav, după ce maşina cu care se deplasau a căzut într-un pârâu de pe raza localităţii Lunca Corbului, judeţul Argeş, din cauza vitezei excesive.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, duminică, în jurul orei 16.30, Traian Chiriu, de 33 de ani, din Craiova, care conducea un Citroen C3 pe DN 65 dinspre Piteşti către Slatina, în comuna Lunca Corbului, într-o curbă la stânga a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de glisiera unui pod. După impact, autoturismul a fost proiectat în albia pârâului Mârghiuţa. Şoferul şi alte două persoane, Florian Stoian, de 32 de ani, pasager pe locul din dreapta faţă, şi soţia acestuia, Cristina Stoian, de 32 de ani, pasageră pe bancheta din spate, au fost scoşi din maşină de poliţişti şi de trecători, care au reuşit să repună autoturismul pe roţi. Medicii care au ajuns la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru cei doi bărbaţi, care muriseră cel mai probabil înecaţi. Cristina Stoian a fost scoasă în viaţă din Citroen şi transportată la Spitalul Judeţean Piteşti. Era rănită grav şi în şoc hipotermic. Trupurile neînsufleţite ale bărbaţilor au fost duse la morga aceluiaşi spital pentru efectuarea necropsiei. Din primele verificări ale poliţiştilor din cadrul Serviciului Rutier Argeş s-a stabilit cauza accidentului ca fiind viteza excesivă. Accidentul a avut loc la aproximativ 500 de metri după ce maşina condusă de Chiriu trecuse de un radar instalat în comuna Lunca Corbului, însă nu a fost oprit pentru că circula cu viteză regulamentară, după cum au afirmat poliţiştii argeşeni. De altfel, primii care au ajuns la faţa locului au fost agenţii din echipajul care opera radarul pe DN 65, în localitatea Lunca Corbului.

Doi bărbaţi din Craiova şi-au pierdut viaţa, iar soţia unuia dintre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum o ora
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum 32 minute
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Poliția română scoate la concurs 1.053 de posturi . Vezi în ce specialități sunt scoase la concurs

Ziua Constanta acum 14 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac on-li

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Comisia europeană România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro!

Ziua Constanta acum 32 minute
România nu îndeplineşte condiţiile pentru adoptarea monedei euro, este concluzia Comisiei Europene, în urma evaluării privind compatibilitatea juridică şi îndeplinirea criteriilor de convergenţă şi luând în considerare factorii relevanţi suplimentar

Ziua Drapelului Național, marcată și în Miercurea-Ciuc

Informația Harghitei acum 2 ore
De peste două decenii – odată cu adoptarea Legii nr. 96 din 1998, Legea Drapelului Național –, data de 26 iunie coincide cu Ziua Drapelului Național. Tricolorul a fost decretat, pentru prima dată ca simbol național, de către Guvernul Revoluționar pr

Papa Francisc îi numește pe traficanții de droguri „asasini”. "Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile lor malefice”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc s-a pronunţat miercuri, 26 iunie, împotriva legalizării drogurilor şi i-a denunţat pe traficanţii de droguri numindu-i "asasini", făcând totodată apel la ajutor şi sprijin pentru persoanele dependente, informează Reuters. Suveranul Pon

Ministrul Justiţiei salută aprobarea Proiect de înfiinţare de centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri

Ziua Constanta acum 14 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a transmis miercuri, 26 iunie 2024, că salută adoptarea de către plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri Iată post

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 3 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°