Depozitele firmelor şi ale populaţiei la bănci au scăzut în ianuarie cu 2% faţă de decembrie 2009, până la nivelul de 164,347 miliarde lei, dar au crescut cu 6,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR). Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei s-a redus în luna ianuarie cu 0,3%, respectiv 1,9% în termeni reali, faţă de decembrie, până la 199,28 miliarde lei, în condiţiile în care creditul în
Depozitele firmelor şi ale populaţiei la bănci au scăzut în ianuarie cu 2% faţă de decembrie 2009, până la nivelul de 164,347 miliarde lei, dar au crescut cu 6,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Soldul creditului acordat firmelor şi populaţiei s-a redus în luna ianuarie cu 0,3%, respectiv 1,9% în termeni reali, faţă de decembrie, până la 199,28 miliarde lei, în condiţiile în care creditul în lei a crescut, iar cel în valută s-a diminuat, potrivit datelor BNR. Astfel, creditul în lei a urcat cu 0,7% (-1% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a scăzut cu 1% (exprimat în euro, creditul în valută a crescut cu 1,6%).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut în ianuarie, comparativ cu decembrie 2009, cu 1,2%, până la 59,924 miliarde lei, se arată într-un comunicat al BNR. Faţă de aceeaşi lună din 2009, economiile în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 9,9% (4,5 la sută în termeni reali).
În acelaşi timp, depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 6,6%, până la 40,619 miliarde lei. La 31 ianuarie 2010, plasamentele în lei ale persoanelor juridice s-au redus cu 1,5% (-6,4 la sută în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2009.
Depozitele în valută ale populaţi