În mercantilismul meu de jurnalist cumpărat de Băsescu fără bani şi fără, vă asigur, funcţii promise şi fără ca măcar să spună că s-a apucat să citească vreo carte de-a mea – dar cine ştie, aici vă dau dreptate celor care credeţi că am un ce interes la el, Medgidia, oraşul de apoi, e aproape de comuna în care s-a născut Băsescu şi poate se apucă de romanul meu, după ce termină de citit Levantul pe care îl studiază de cinci ani şi mai bine – mă întreb de ce-şi mai consumă cartuşele politice personalităţi eminente care trag asupra ţintei Băsescu din toate poziţiile, deşi asta a devenit o ţintă falsă.

Să vrei să-l mai suspenzi, cu gîndul că i-ai putea lua locul mai devreme, nu mai ai cu cine. Să te legi de el, în speranţa că astfel îţi creşte cota şi te bagă lumea în seamă e o tîmpenie la fel de mare ca visul suspendării. Cum nu mai poate candida încă o dată la preşedinţia (nu la preşedenţia) României şi cum – aici îl cred – nu mai vrea să se întoarcă în PDL pentru a face politică de partid după ce a fost preşedintele României, Băsescu nu mai poate fi o ţintă decît pentru jurnalişti şi pentru băgători în seamă, nu pentru politicieni care vor să mai cîştige puncte în partidele lor şi în sondajele de opinie.

După cum şi-a început al doilea mandat, Băsescu pare să-şi fi pierdut interesul pentru căcăţişurile politice cotidiene de care era obsedat în primii cinci ani. Pare să-l bîntuie mai degrabă întrebarea ce lasă el României după ce va fi fost timp de zece ani primul om în stat.

Pare ciudat că un Ion Iliescu şi un Emil Constantinescu, amîndoi mult mai citiţi şi amîndoi mult mai apţi să frisoneze la această întrebare, nu s-au trezit noaptea din somn ca să-şi construiască un răspuns satisfăcător. Iliescu, trei mandate, n-a fost în stare să-şi depăşească micimile de fost activist de partid în PCR, vizitat noaptea de fantoma lui Ceauşescu. Constantinescu