Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Ţănţăreanu vrea să-şi taie venele în direct la Al Jazeera

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 ·

Cristian Ţânţăreanu (65 de ani) luptă împotriva cancerului de colon. Din august 2009, de când a fost diagnosticat cu boala, viaţa miliardarului s-a schimbat. El nu mai organizează petreceri şi face vizite la Spitalul Municipal, unde stă câte cinci-şase ore pe perfuzii cu citostatice.

„Ieri am făcut a noua şedinţă de citostatice şi mai am de trecut de trei“, a declarat pentru „Adevărul“ Cristian Ţânţăreanu.

De şase luni, afaceristul se luptă cu boala şi nu se simte prea bine după aceste şedinţe de citostatice, însă el speră că va învinge.

„La ora 21.00 îmi tai venele!“

Pentru că nu şi-a pierdut umorul, Ţânţăreanu are idei despre cum să-şi ia la revedere de la lumea aceasta. „Mă bag în jacuzzi, cu spumă, îmi iau pisicile lângă mine, vorbesc prin satelit cu Al Jazeera şi la ora 21.00 îmi tai venele“, are puterea să glumească miliardarul.

Citiţi şi

Ţânţăreanu: „Am 90% şanse să scap!“

Dacă durerile nu vor înceta, miliardarul vrea să-şi transforme viaţa într-un spectacol de televiziune.

El încearcă să-şi continue viaţa cu familia, prietenii, în paralel cu şedinţele de chimioterapie. El este fizic afectat de cancerul pe care l-a depistat din vreme şi de care încearca să scape.

În urmă cu câteva săptămâni, afaceristul declara pentru „Adevărul“ că merge la şedinţe de citostatice la Spitalul Municipal. „La 31 martie sper să termin cu cancerul ăsta“, spunea el.

Ţânţăreanu spune că nu se teme de moarte şi că finalul poate fi un show cu rating bun, pe care ar putea să şi-l regizeze.

Acum vorbeşte despre sinucidere la televizor. "Fac un show din propria moarte. Nu e interesant? Pentru că decât să mor ca boul, că tot mor, măcar să mor şi să iasă un show din asta“, a spus Cristian Ţânţăreanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum o ora
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum 2 ore
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°