Cea mai recentă carte a lui Norman Manea, Vizuina, este un roman complex despre moarte, exil, identitate şi boală.
Pentru degustătorii de literatură problematică, ultimul roman al lui Norman Manea, Vizuina, apărut recent la Editura Polirom, este o perfectă provocare. Anunţat în presă ca o carte care tratează asasinarea lui I.P. Culianu, dar şi atacul de la 11 septembrie, romanul se dovedeşte la lectură mult mai mult decât atât. Ar fi fost şi nepotrivit, după cum mărturiseşte autorul însuşi, să încerce să dezlege misterul unor evenimente care sunt enigme şi astăzi.
Rămânând la motivele cunoaşterii de sine şi la memorie, temele principale din Întoarcerea huliganului, sfera de interes a scriitorului se lărgeşte. Romanul Vizuina este o meditaţie profundă asupra morţii, a exilului, a trecutului individual şi colectiv, ca şi a lumii ca labirint, a vieţii ca invitaţie de a descifra coduri şi sensuri ascunse, mergând chiar până la posibile lumi paralele.
Îl putem recunoaşte în personajul Cosmin Dima pe Mircea Eliade, aşa cum îl putem recunoaşte şi pe discipolul acestuia, I.P. Culianu, în eroul Mihnea Palade. Dar romanul este centrat pe trei personaje: Naratorul, Peter Gaşpar şi Augustin Gora, care se regăsesc în exil, în America, după ce au părăsit România comunistă, unde au iubit aceeaşi femeie, pe Lu. Aceşti trei bărbaţi ni se par, însă, cele trei feţe ale unui singur personaj.
Dacă romanul debutează focalizându-se pe figurile Maestrului Dima, pe trecutul lui de extremă-dreapta şi pe asasinarea lui Mihnea Palade, presimţită de acesta şi rămasă nedesluşită, ele nu reprezintă din fericire miza cărţii. Peroraţia lui Gaşpar împotriva angajării politice de tinereţe a lui Dima ni se pare prea frustă şi nepotrivită, dat fiind că autorul şia expus ideile în eseul Felix Culpa, încă din 1990. Dar, în mod foarte inspirat, romanul continuă şi aprofundează tri
