Ministrul italian de externe, Franco Frattini, a criticat luni publicarea, in India, a unei imagini controversate cu Isus, tinand intr-o mana o bere si in cealalta o tigara, relateaza AFP consultata de NewsIn.
Intr-un comunicat, ministrul si-a exprimat "profunda ingrijorare fata de incalcarea drepturilor si demnitatii comunitatii crestine". El a oferit ca exemplu in special "difuzarea deplorabila in India, intr-o carte destinata scolilor primare, apoi prin alte mijloace media" a imaginii controversate cu Isus. Potrivit Ministerului italian de Externe, dupa aceasta publicare au avut loc agresiuni vizand "cativa tineri crestini".
Imaginea a fost descoperita intr-o carte pentru elevii din scolile primare conduse de Biserica catolica in statul Meghalaya. Imaginea era folosita pentru a ilustra litera "i" din cuvantul "idol".
"Suntem profund socati si raniti de portretul ofensator al lui Isus din acest manual. Condamnam lipsa totala de respect a editurii fata de religii", a spus arhiepiscopul din orasul Shillong, Dominic Jala.
Politia ancheteaza, pentru a o gasi pe proprietara editurii, Skyline Publications, cu sediul in New Delhi, acuzata de ofensarea sentimentelor religioase.
Biserica catolica indiana a interzis toate manualele publicate de Skyline. Si guvernul local si-a exprimat indgnarea. "Condamn ferm aceasta blasfemie. A fost lansata o actiune in justitie impotriva editurii", a spus ministrul educatiei.
Potrivit unui cotidian local, Skyline Publications a prezentat scuze, dar nu a explicat cum s-a putut publica o astfel de imagine. Editura a inceput sa stranga manualele trimise deja, potrivit cotidianului.
Crestinii reprezinta 2,3% din populatia Indiei, tara cu 1,1 miliarde de locuitori, si traiesc mai ales in statele Orissa, Kerala si Goa. In 2008, au izbucnit revolte anticrestine in Oriss