Suntem la sfârşitul lunii februarie şi Ministerul de Finanţe încă nu a publicat situaţia execuţiei bugetare pentru prima lună a anului. Nu a făcut-o şi, în lipsa acestor informaţii, putem specula la nesfârşit în legătură cu situaţia dezastruoasă a banilor publici.
Până la sfârşitul acestei luni vor veni şi bani de la FMI şi atunci tot ce părea fundamental compromis în ianuarie va apărea remediat în februarie. Sau măcar parţial remediat. Banii de la Fond, vreo 2,3 miliarde, din care peste un miliard intră la buget, şi miliardul din martie de la Comisia Europeană vor avea darul să ofere un moment de respiro finanţelor publice. Nemeritat, dar asta nu contează acum. Momentul însă vine după două luni de dezastru. Economia noastră este răvăşită şi veniturile publice sunt, de aceea, la rândul lor, dramatic împuţinate. Anul trecut, banii din economie s-au cules cu greu: impozit pe venit cu 9% mai puţin, TVA cu 16%, alte impozite cu 31%, taxe vamale cu 32%, contribuţii la asigurări 2,3% etc.
Situaţia de anul acesta este însă mult mai proastă, putem anticipa acest lucru, chiar dacă Finanţele nu ne dau datele. Sunt lunile de început de an, când şi în anii buni lucrurile se mişcau rău. În plus, semnele redresării lipsesc, acumulările din anii de creştere s-au dus, aşa încât în mediul privat se discută de restructurări în continuare şi de un nou model de business, mai flexibil, mai mic. Ideea revenirii spre nivelurile anilor 20072008 a fost abandonată pentru moment sub imperativul supravieţuirii.
Dacă despre supravieţuire vorbim, atunci algoritmul de plată este unul cu totul special, care presupune plata contribuţiilor la stat pe ultimul loc. Întâi se plătesc salariile celor rămaşi, măcar în parte, şi, cât se poate, la gri sau la negru. Apoi se plătesc furnizorii, cu întârziere, dar plata lor este obligatorie pentru ca afacerea să nu sucombe. A treia plată es
