Nu există neapărat o incompatibilitate între limbajul cinematografic şi cel teatral. Totul depinde de inventivitatea regizorului atunci când transpune o poveste dintr-o artă în cealaltă.
Acum 15 ani avea să se nască unul dintre cele mai marcante curente din cinematograful contemporan Dogma 95. Iniţiatorii săi erau Lars Von Trier şi Thomas Vinterberg doi regizori danezi, cărora li s-au alăturat alţii în anii următori. Capul de afiş al curentului primul film realizat după regulile Dogma a fost unul semnat de Vinterberg Festen, terminat în 1998. Scenariul era semnat de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov. Deşi filmul e unul de referinţă, el nu a fost niciodată distribuit în România distribuitorii români considerând poate că nu poate aduce profit.
Dacă la Festen sălile româneşti de cinema ar fi fost probabil pline doar pe sfert, nu acelaşi lucru se întâmplă cu spectacolul de la Nottara Aniversarea. Această diferenţă e însă generalizată în România, la teatru se merge mult mai mult decât la cinema. Cu foarte puţine excepţii, indiferent de teatru şi de spectacol, sălile se umplu în proporţie de 70-80%. În acelaşi timp, la cinema a scăzut constant numărul de spectatori din 1990. Cu excepţia lui 2009, când s-a înregistrat o uşoară creştere faţă de 2008, dar rămâne de văzut dacă aceasta a fost un accident sau devine o tendinţă pentru următorii ani...
Graţie regizorului Vlad Massaci, cei interesaţi de subiect au acum ocazia de a-l vizualiza la Nottara. Spun cei interesaţi de subiect, căci între film şi teatru există, inevitabil, diferenţe. Din câte înţelegem din program, Teatrul din Dortmund a preluat scenariul celor doi danezi şi l-a adaptat pentru scenă, iar Vlad Massaci a tradus acest text pentru montarea română. Nu cred că, a priori, există o incompatibilitate între limbajul teatral şi cel cinematografic. Cred că trecerea de la unul l
