Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor avertizează operatorii economici în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi.
Falsii comisari au desfăşurat astfel de activităţi ilegale de control în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Unii au fost identificaţi ca membri ai unor organizaţii neguvernamentale de protecţia consumatorilor. Utilizează legitimaţii asemănătoare cu cele oficiale şi în unele cazuri se înregistrează în Registrul Unic de Control. Comisarii ANPC nu solicită achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului. În cazul aplicării de sancţiuni contravenţionale, acestea se achită la Trezorerie, şi nu comisarilor aflaţi în control.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor va primi doar copia chitanţei de vărsământ. "Pentru a preveni viitoare încălcări ale legii, atragem atenţia operatorilor economici să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se face controlul, să verifice legitimaţiile comisarilor care vin în control şi să anunţe autorităţile în cazul în care sunt victimele unor asemenea înşelăciuni", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedinte ANPC.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor avertizează operatorii economici în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi.
Falsii comisari au desfăşurat astfel de activităţi ilegale de control în Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Unii au fost identificaţi ca membri ai unor organizaţii neguvernamentale de protecţia consumatorilor. Utilizează legitimaţii asemănătoare cu cele oficiale şi în unele cazuri se înregistrează în Registrul Unic de Control. Comisarii ANPC nu solicită achitarea cu numerar a