”Cred că la 99% dintre românii care nu sunt etnici romi le plac cântecele romilor, nunţile făcute de romi, le place să audă… poate nu 99%, dar sunt atâţia solişti, cântăreţi, dacă o luăm de la Adi Minune până la oricine.. le plac manelele şi nu este o respingere în societate pentru ceea ce provine de la romi”, a spus Traian Băsescu la întâlnirea cu romii de ieri.

În primul rând trebuie să fac o mențiune: prietenului lui mei Lali (se citește ”Loli”) îi spun ”țigan” și dacă fac greșeala să-i zic ”rom” risc să mă trezesc cu o halbă de bere în freză. Chiar cu riscul de a se irosi bunătate de bere. Dar povestea lui Lali o s-o scriu cu altă ocazie.

În al doilea rând trebuie să-i dau dreptate lui Băsescu. Punctal pe această problemă și până la procentul de 99% și la Adi Minune. Nu cred că 99% dintre români ascultă manele. Estimarea mea e că s-ar putea să fie mai puțin de 10%, poate sub 5% dintre români care ascultă manele. Asta pentru că noi am exportat maneliștii și tarafele de clasă și am rămas cu rezervele. Mai exact cu rezervele rezervelor.

E ca la fotbal când, după 1990, vedetele naționalei au luat drumul campionatelor Europei de Vest iar noi am rămas cu vedetele de discotecă și cu sforarii. La fel și în cazul manelelor, au rămas Adi Minune, Guță, Florin Salam și alții (scuzați-mi lipsa de cultură în domeniu ). Fanfara Ciocârlia, Fanfara 10 Prăjini, Shavale cântă în alte părți. Realizează coloanele sonore pentru filmele lui Kusturica ori dau recitaluri la galele BBC, la Kiev, Paris ori Berlin. Din când în când mai trec prin România. Personal am avut norocul să ascult live Fanfara Ciocârlia la primul lor spectacol în țară după ani buni de la perindarea pe alte meleaguri. S-a întâmplat la Cluj, în vara lui 2006, la gala de închidere a Festivalului Internațional de Film ”Transilvania” (TIFF), o gală căreia i s-a pus punct cu toată floarea cea vestită a