Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista Presei Româneşti 24 Februarie

Publicat in rfi, miercuri 24 februarie 2010 ·

Ascultă Revista Presei Româneşti la RFI România. Acordarea tranşelor III şi IV din împrumutul cu FMI se traduce prin disponibilizări, şomaj, îngheţarea tuturor salariilor bugetarilor cu excepţia salariului minim, a pensiilor, mai puţin a celei sociale, aflăm din Jurnalul Național. Pentru încadrarea în deficitul negociat cu Fondul, Finanţele s-au mai obligat să reducă de trei ori stocul de arierate (datorii vechi) pe care companiile le au la stat. Una peste alta, autorităţile române s-au angajat să reducă cu peste 10 miliarde de lei în 2010 deficitul bugetului general consolidat. Despre scrisoarea de intenţie trimisă de România scrie şi Gândul. Guvernul Boc se angajează, printre altele, să introducă noi taxe pacienţilor ce ajung în spitale pentru ca sistemul sanitar să nu intre în faliment. Dar, susțin ziariștii, statul datorează numai furnizorilor de medicamente şi aparatură medicală peste 546 de milioane de lei. Suntem cobaii guvernului, titrează Evenimentul Zilei pe prima pagină. În câteva zile, guvernul Boc a adus în pragul infarctului milioane de români care s-au trezit dimineaţa că trebuie să-şi taie din buget banii din alocaţii sau ceva din pensie, la prânz au aflat că-şi pot reintroduce sumele în circuitul financiar, iar seara că s-ar putea alege şi cu ceva bani în plus. Ceea ce în aparenţă pare o lipsă de coordonare a miniştrilor cabinetului condus de Emil Boc, susţin analiştii consultaţi de Evenimentul Zilei, este în fapt o strategie de testare a gradului de suportabilitate a populaţiei. Motivul: este nevoie de bani şi până la urmă se va tăia de undeva. Or, în condiţiile în care cei afectaţi sunt deja obişnuiţi cu ideea, guvernanţilor nu le mai rămâne decât să gestioneze nemulţumirea şi nu o explozie socială care ar putea fi provocată de introducerea bruscă a unor astfel de măsuri. În România Liberă puteți citi despre eșecul care ne costă jumătate de mi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 20 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 26 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 59 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°